Piedone, ședință cu Marcel Ciolacu pentru o posibilă candidatură la Primăria Capitalei
Cristian Popescu Piedone se pare că este hotărât să se înscrie în cursa pentru fotoliul Capitalei. În acest sens, edilul a purtat o discuție cu Marcel Ciolacu și cu alți lideri PSD.
Cristian Popescu Piedone a mers în biroul președintelui Camerei Deputaților. Cel mai probabil, edilul poartă discuții pentru a candida la Primăria Capitalei, susținut de PSD. Recent, primarul Sectorului 5 a transmis că-și dorește să intre în cursa desemnării Primarului General al Bucureștiului.
Mai mult, se pare că acesta este gata să intre în competiție directă cu orice candidat ar propune PSD, inclusiv cu Gabriela Firea. Recent, Cristian Popescu Piedone a vorbit despre acest subiect.
„Păi am văzut dezbaterile, indecizia partidelor de a-și desemna candidații. Nu au nici oamenii nici locomotivele necesare pentru a veni în fața bucureștenilor. Mă refer la marea majoritatea a partidelor, în special la cele aflate la guvernare. Bucureștiul astăzi are trei primari care au dovedit că au lucrat în interseul orășenilor: Daniel Băluță, Robert Negoiță și subsemnatul, Cristian Piedone. Eu am spus că îmi voi pune cei 30 de ani de experiență în administrație pentru asta. Dacă nu ia cine frâiele trebuie să fac eu asta. Cu toată modestia, eu nu cerșesc prietenii, eu ofer prietenia mea.
Eu și Gabriela Firea suntem paraleli și echidistanți, dar partidul meu o va susține pe Gabriela Firea. Asta nu înseamnă că PUSL nu va avea candidat. Nu mai ține cu vrăjeala asta la cetățeni. Trebuie să anunțe candidații. Dacă coaliția nu întelege că trebuie să colaboreze, Nicușor Dan va câștiga din nou Bucureștiul. Eu nu mă adresez liderilor de partid, eu mă adresez bucureștenilor. Eu nu sunt perfect și nu dau sfaturi, dar sunt liber să am opinii. Eu nu exclud nimic. Eu nu pot decât să mă aliniez cu dorința cetățenilor. Bucureștenii mă vor”, a declarat Cristian Piedone la Antena 3.