Pierderea mirosului, semn de insuficiență cardiacă
Pierderea mirosului, semn de insuficiență cardiacă. Aceasta este pe scurt concluzia unui recent studiu realizat la Universitatea din Michigan.
Cercetătorii au descoperit că există o legătură puternică între pierderea simțului mirosului și insuficiența cardiacă, în urma analizei datelor dintr-un studiu în care au fost incluse 2.500 de persoane.
Concret, în cazul aceste persoane au fost monitorizate privitor la sănătatea lor fizică, inclusiv simțul mirosului, mai mult de un deceniu. În final, autorii studiului au descoperit că persoanele care și-au pierdut acest simț aveau un risc cu 30% mai mare de a dezvolta insuficiență cardiacă, comparativ cu persoanele cu simțul mirosului intact.
Cu toate dovezile care arată că există o legătură între insuficiența cardiacă și pierderea mirosului, cercetătorii nu au găsit nicio legătură cu două dintre principalele cauze ale insuficienței cardiace: accidentul vascular cerebral și bolile de inimă.
„Suntem puțin surprinși de faptul că am identificat această asociere doar pentru insuficiența cardiacă, dar nu și pentru boala coronariană sau accidentul vascular cerebral”, a spus coautorul studiului, Keran Chamberlin, precizând că trebuie efectuate cercetări aprofundate pe acest subiect pentru nuanțarea concluziilor.
Insuficiența cardiacă apare atunci când inima devine incapabilă să pompeze sângele în mod corespunzător în corp, de obicei din cauza rigidității sau slăbiciunii musculare. Nu poate fi vindecată, dar poate fi tratată și controlată. Principalele simptome includ dificultăți de respirație, picioare și glezne umflate, creștere rapidă în greutate și oboseală excesivă.