„Piramida energetică” a românilor? Legenda Sfinxului din Bucegi

Sute de turiști au urcat duminica trecută în munții Bucegi, pentru a sărbători Ziua Sfinxului. Oamenii fiind convinși că, în seara de 28 noiembrie, în preajma celebrului monument al naturii, pot simți o energie specială.

Aceste reuniuni au loc anual, pe 28 noiembrie, după ce s-a zvonit că în această zi, în locul cu pricina, la ora 16.45, razele soarelui ar forma o ”piramidă energetică”, pe care oamenii o pot simți. Legenda a cucerit tot mai mulți adepți, începând din 2015, iar evenimentul și locul au crescut în popularitate.

Despre fenomenele inexplicabile care se petrec pe platoul Bucegilor, în zona Sfinxului, s-a scris mult de-a lungul timpului. Se vorbește despre un șuvoi puternic de energie, despre lumini misterioase, despre piramida energetică din jurul chipului sculptat în piatră, chiar și despre experimente militare. Unii afirmă că Sfinxul ar fi „polul energetic al planetei„, alții că este doar „o formă ciudată”, care a fost săpată în roca conglomerată, printr-o acțiune a vântului care poartă numele de eroziune. Însuși Nicolae Ceaușescu, fostul președinte al României comuniste, ar fi fost extrem de interesat de povestea Sfinxului și chiar ar fi înființat o unitate specială în cadrul Securității pentru studierea fenomenelor paranormale de pe platoul Bucegilor.

O imagine ciudată

Legenda spune că aici Decebal și-ar fi ucis fiul, într-un sacrificiu ritualic, pentru a-l trimite ca mesager zeilor. Revenind în zilele noastre, mulți turiști au sesizat că, ajunși în zona Sfinxului, aparatele foto sau telefoanele o iau razna: resetări automate de oră, descărcări instantanee de baterii, declanșări necontrolate, fără a apăsa pe vreun buton. Spre exemplu, o fotografie puțin bizară era trimisă în anul 2016 pe adresa redacției de unul dintre cititorii ziarului „Cuget Liber”, care a efectuase o excursie la Bușteni și urcase și la Sfinx. „Am un IPhone 5S, un aparat performant, pe care îl folosesc de un an și jumătate. În toată această perioadă, nu a dat nicio eroare, nici ca telefon, nici ca aparat foto. Am făcut fotografii grupului de prieteni și la Sfinx. Când am ajuns, seara, la hotel și am trecut în revistă fotografiile zilei, am avut o surpriză: o imagine ciudată, «bruiată». S-ar putea spune că e o eroare, dar niciodată aparatul nu a făcut figuri. Să fie vorba despre energiile invocate în zona Sfinxului?„, a transmis atiunci cititorul.

Povestea este însă complexă. Dacă unii afirmă că Sfinxul nostru ar fi „polul energetic al planetei”, ceilalți – în persoana specialiştilor – precizează că este „o formă ciudată, care a fost săpată în roca conglomerată, printr-o acţiune a vântului care poartă numele de eroziune”...Conform teoriei cercetătoarei Cristina Panculescu, care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi – studiu despre care se spune că a ajuns la un moment dat „pe biroul” Elenei Ceauşescu, în Bucegi, în apropierea Vârfului Omu, se află un centru energetic. „Chemaţi de Sfinx, dacii ştiau a se face nemuritori“, concluziona studiul, finalizat în 1988 şi înaintat către C.C. al P.C.R. Cercetătoarea demonstra, printre altele, că acest „Centru” reprezintă o poartă de ieşire din universul terestru, cu o activitate energetică măsurabilă, care se manifestă ciclic.

Arhitectul peruan Daniel Ruzo venea în România pentru a cerceta Sfinxul

Dar să începem cu „începutul”…Referitor la Sfinxul nostru, geograful şi istoricul Strabon (63 î.Ch. – 19 d.Ch.) vorbea despre muntele Kogaion: „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru și astfel îl numeau geţii; numele lui, Kogaion, era la fel cu numele râului care curgea alături”. Kogaion înseamnă „Capul Magnificului”, fiind şi denumirea getică a Bucegilor, unde se afla marele cap sculptat, cunoscut sub numele de „Sfinxul Românesc”. N. Densuşianu menţionează că „după ideile astronomice şi geografice ale Antichităţii clasice, Polul Nordic, în jurul căruia se învârtea Universul, atingea Pământul lângă Dunăre, pe teritoriul geţilor, în particular pe Munţii Rhipaei (Carpaţii Meridionali)”. Conform aceloraşi idei, osia sau axa în jurul căreia se învârtea Cerul, trecea prin centrul Pământului, deci şi Universul şi Terra aveau o axă comună – Axis Mundi sau Axa Lumii. Cei care susţin că leagănul omenirii se află în spaţiul carpato-danubianopontic, localizează axa respectivă pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion.

Între 1966 -1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo venea în România pentru a cerceta Sfinxul – denumire cu care nu era de acord, pe care îl văzuse pe o carte poştală. De altfel, primise mai multe lamuriri de la un coleg român. „Am cercetat munţii din cinci continente”, scria el, „dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”. Ruzo constata că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe platoul Marcahuasi din Peru. Ansamblu denumit de el Monumentul Omenirii… Peruanul a ajuns la concluzia că, de fapt, nici Sfinxul nu reprezintă doar un singur chip, fiind înconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum şi capul unui câine. Iar acel câine are rolul de păzitor al unei comori şi că „trebuie să existe şi o Peşteră a Tezaurului“ în apropiere.

Profesorul Daniel Ruzo (1900-1991) – doctor, arhitect, filosof este cel care s-a străduit să descifreze mesajele încifrate în piatră ale civilizaţiei de dinainte de Potop. Totul a pornit când prietenul său Enrique Dammert i-a arătat o fotografie a unei stânci cu chip de om de pe Platoul Marcahuasi, din Peru, aflat la o altitudine de 3.600 de metri şi acest lucru se petrecea în 1952. Astfel a început o pasiune de o viaţă. Ruzo şi-a petrecut 9 ani în Anzi, cartografiind o parte a „geografiei sacre”. „Capul unui Inca”, prima sculptură cercetată de Ruzo, înfăţişează 14 tipuri umane, de aceea a şi denumit-o „Monumentul umanităţii”. Platoul peruan este străbătut de vaste galerii şi tuneluri, care alcătuiesc o misterioasă reţea cu funcţionalitate religioasă.

În urma descoperirilor publicate în lucrarea sa „Pe urmele Zeilor Soarelui”, Ruzo a pornit o serie de cercetări în toate colţurile lumii. Mulţi au contestat teoria lui, susţinând că sculpturile megalitice în stânci sunt rezultatul intemperiilor. Se spune că însuşi Ceauşescu era interesat de “povestea” Sfinxului și aceasta deoarece Daniel Ruzo i-ar fi îndemnat pe cercetătorii români, care l-au însoţit în peregrinările sale prin Bucegi, să cartografieze anumite “zone”. Cartea „Viitor cu cap de mort“ (2008), de Radu Cinamar face referire la descoperiri ale Departamentului Zero (cu “însărcinări speciale”) al Securităţii, care ar fi fost înfiinţat în 1968, din ordinul lui Ceauşescu, “pentru descoperirea, educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care aveau capacităţi neobişnuite”, după exemplul SUA, URSS şi China.

Epilog

La mult timp după ce Ruzo a studiat Monumentul Omenirii, cercetători peruani, dotaţi cu aparatură modernă, au identificat pe Platoul Marcahuasi 22 de vortexuri energetice pe care le-au numit „cruzes”, „cruci”, formate din trei tipuri diferite de energie.
În 1999, cercetătorul Vasile Rudan efectua un studiu asupra unei  zone din Bucegi şi observa accidental că pe o pantă cu o suprafaţă de un kilometru pătrat, în preajma Vârfului Doamnei, organismul se încarcă energetic, toate funcţiile fiind revigorate. Măsuratorile indicau “o anomalie magnetică atipică”, iar cercetatorii au denumit zona “Gura de Rai”, conform unei legende populare, care spune că „la îngemănarea Cerului cu Pământul viaţa trece prin moarte şi moartea devine viaţă”…