Piroman la 9 ani. Un copil a incendiat intenționat casa scării unui bloc din Tecuci
Pompierii din Tecuci au intervenit la un incendiu izbucnit la unul din blocurile din oraș cu 4 autospeciale și cu o autoscară pentru evacuarea locatarilor de la etajele superioare, după ce un copil de 9 ani a incendiat intenționat casa scării.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați și Poliția municipiului Tecuci au fost alertate, luni, prin 112, despre un puternic incendiu izbucnit pe casa scării unui bloc situat în centrul orașului, pe strada 1 Decembrie.
Pompierii de la Detașamentul ISU din Tecuci au intervenit cu 4 autospeciale și o autoscară, cu care au fost evacuate mai multe persoane care locuiau la etajul 4 al blocului și nu mai puteau coborî pe scări din cauza fumului gros, acumulat pe casa scării.
„A ars un tablou electric aflat la parterul blocului. Au fost evacuate preventiv 10 persoane, dintre care 3 persoane, de la etajul 4, cu autoscară. Nu sunt victime”, a comunicat ISU Galaţi după finalizarea intervenției.
La cercetările efectuate, polițiștii au constatat la vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere că incendiul a fost provocat intenționat de un copil în vârstă de 9 ani care a dat foc unui cărucior „landou” aflat în casa scării, la parter.
„În urma cercetărilor efectuate, precum şi a vizionării unei înregistrări video de la o cameră de supraveghere aflată la parterul blocului, s-a stabilit că incendiul ar fi fost provocat cu intenţie de un minor, care ar fi incendiat un cărucior pentru transportul copiilor, aflat pe coridor.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de distrugere prin incendiere, iar astăzi, 17 octombrie, poliţiştii au identificat minorul care apare în înregistrarea video, fiind vorba despre un copil, de 9 ani, cu domiciliul în municipiul Tecuci.
Acesta a fost condus, împreună cu mama sa, la sediul Poliţiei Municipiului Tecuci, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc acest incident şi pentru luarea măsurilor legale”, se spune în comunicatul IPJ Galaţi.