Pistă olimpică de canotaj pe amplasamentul Drumului de Mare Viteză București-Giurgiu

Publicat: 24 dec. 2024, 11:18, de Andrei Ceausescu, în Transporturi , ? cititori
Pistă olimpică de canotaj pe amplasamentul Drumului de Mare Viteză București-Giurgiu

Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj în vederea realizării unei 𝐏𝐢𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐂𝐚𝐧𝐨𝐭𝐚𝐣 pe amplasamentul gropilor de împrumut aferente obiectivului ,,Drum de mare viteză București-Giurgiu”.

Este un demers prin care, pe lângă investițiile efective pentru dezvoltarea infrastructurii de transport ne propunem să realizăm și proiecte complementare dedicate comunităților locale și partenerilor instituționali, în acest caz, Federația Română de Canotaj.
Pentru a realiza o pistă olimpică de canotaj este nevoie de o suprafață de aproximativ 50-60 hectare având o lungime minimă de 2500 metri și o lățime de minimum 160 de metri. Din gropile de împrumut se extrage materialul necesar execuției terasamentului pentru o lucrare de infrastructură rutieră.
,,În România nu există nicio pistă de canotaj amenajată la standarde internaționale în adevăratul sens al cuvântului. Pentru acest proiect, am luat legătura cu președinta Agenției Naționale pentru Sport, doamna Elisabeta Lipă și am primit detaliile tehnice necesare amenajării unei piste de canotaj. Noi, în Caietul de Sarcini pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului de mare Viteză București Giurgiu (Autostradă/Drum Expres) am prevăzut cerințe pentru a putea determina anumiți parametri, să vedem la ce adâncime este pânza freatică și cum am putea asigura dimensiunile unei astfel de piste de canotaj. În momentul în care stabilim că vom putea face proiecte complementare, Drumul de mare viteză București-Giurgiu și pista de canotaj de lângă traseul acestuia vom putea merge la Comisia Europeană pentru a le prezenta. Practic, nu facem doar o groapă, ci pe amplasamentul unei gropi de împrumut se poate amenaja o pistă de canotaj. În Caietul de Sarcini pentru Studiul de Fezabilitate au fost incluse cerințe specifice precum mai multe foraje geotehnice și piezometre pentru a putea determina nivelul pânzei freatice și cât variază, să avem condițiile pentru a determina dacă se pretează pentru amenajarea unei piste de canotaj”, a explicat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
La licitația pentru realizarea Studiului de Fezabilitate al Drumului de mare viteză București-Giurgiu au fost depuse 𝟏𝟏 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞. Contractul este finanțat din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027, iar durata realizării Studiului de Fezabilitate este de 16 luni.