05:40, 14.11.2024 • Internațional
Pledoarie pentru Franța, țara care ne-a influențat cel mai mult destinul
Spre finele lui XIX, Bucureștiul, Craiova, Constanța, Iașul au început să prindă în obrăjori semne ale arhitecturii franceze. La Grande Croisee a lui Haussmann și La Grande Croisee a lui Henard au avut un iz de copy-paste în concepția primarilor Pake Protopopescu și N. Filipescu pentru cele două axe principale ale Capitalei.
Bucureștiul n-a fost el vreun mic Paris, așa cum multora le place să spună, dar a cărat modele de pe malul Senei și le-a așezat pe Dâmbovița după mintea și puterea celor de pe aici. Înălțimile nu erau cele ca în orașul de inspirație și nici perspectiva, dar eforturile celor care schimbau fața orașului trebuie aplaudat.
Imitațiile au curs în acel sec XIX una după alta în București: Halele Centrale din Piața Bibescu, Halele din Piața Amzei, Abatorul, Cișmigiul (chiar dacă e proiectat de un austriac și decorat de un neamț, dar aduce aminte de Jardin des Plantes), Parcul Carol, Ateneul Român, Biblioteca Central Universitară, CEC-ul, Palatul de Justiție, Palatul Ministerului Agriculturii, Palatul Facultății de Medicină, Palatul regal, Palatul Cotroceni. Toate acestea sunt franțuzești, concepute de francezi. Ca și Parcul Bibescu de la Craiova…
În afară de acestea, avem o droaie de clădiri private, hoteluri ca și numeroase statui ce sunt opere ale unor francezi. Numesc aici reprezentările lui Mihai Viteazu, I.C. Brătianu, Lascăr Catargiu, Al. Lahovari, Take Ionescu. În plus, pe celebra Cale a Victoriei au existat foarte multe magazine a căror vitrine aduceau ceva din cele de pe Sena. Aparițiile acestea au schimbat în principal centrul orașului București, o urbe ce era în vremea acea haotică, prăfoasă și întunecată dacă te avântai pe străduțe.
Franța avea să intre și în intimitatea vieților bucureștenilor, nu doar în zona publică. Multe dintre decorațiile și mobilierul caselor Capitalei au început să arate ca acelea de la Paris. Și bibliotecile celor cu stare și cu școală erau consemnate cu tomuri în limba lui Voltaire.
De altfel, pleiada de oameni politici cunoștea limba franceză. De la venirea lui Carol pe tronul Principatelor, în 1866, și până la începutul primului război mondial, cam 100 de miniștri din cei 140 și ceva și-au făcut studiile în Franța. Și discuțiile pe care regele Carol le ținea cu politicienii locului se purtau în franceză. Chiar și decizia intrării României în război, în 1916 s-a dus în limba amintită.
Franța din România
– Paul Gottereau: sala tronului si corpul de garda al Palatului Regal de pe Calea Victoriei, Biblioteca Centrala Universitara, Palatul CEC, Palatul Nifon
– Albert Galleron: Ateneul Român, casa Turnescu, Casa Dodani, casa Costescu Comaneanu
– Albert Ballu: Palatul de Justiție
– Cassien Bernard: Banca Națională, Școala de Poduri și Șosele
– Blanc Louis Pierre: Ministerul Agriculturii, Facultatea de Medicină, Universitatea din Iași
– Léon Jean Cyzenave: Hotelul Athenee Palace
– Jean Clunet: medicul-șef al Spitalului de Boli Infecțioase din București; a înființat un spital de campanie la Vila „Greierul” din Bucium
– Carol Davila: a construit sistemul medical civil și militar românesc!
– Marcel Fontaine: profesor la licee din Turnu Severin, Craiova și București; redactor șef al secției române a Radiodifuziunii Franceze
– Ernest Victor William Vignal: secția de radiologie a Spitalului Central și a predat radiologia clinică la Iași
– Henri Mathias Berthelot: comandant al Misiunii Militare Franceze în România. Cetățean de onoare al României!
– Emil Picot: primul secretar particular de limba franceză al principelui Carol I. Promotor al culturii române
– Emmanuel de Martonne: a studiat geografia României, a Munților Făgăraș (Alpii Transilvaniei)
– Paul Morand: ministru plenipotențiar al Franței în România. A adus o contribuție valoroasă la înțelegerea și aprecierea culturii românești în Franța.
Adaug doar atât: Dacia, mașina noastră mult iubită!