Plângeri penale împotriva lui Vlad Voiculescu și Clotilde Armand din partea unui consilier local al Sector 1
Consilier local liberal din Sector 1, Dan Podaru, a anunțat că îi dă în judecată pe Vlad Voiculescu și Clotilde Armand pentru afirmații menite să creeze „presiuni politice” asupra sa.
În cazul lui Voiculescu, Podaru scoate în evidență o declarație ce-l leagă neîndreptățit de compania de salubritate Romprest.
„Semnalez un lucru grav care se întâmplă în procesul în care Primăria Sectorului 1 condusă de Clotilde Armand a cerut rezilierea contractului cu operatorul de salubrizare Romprest. La Tribunalul București, avocații companiei Romprest au solicitat audierea ca martor a unuia dintre consilierii locali ai PNL Sector 1!
Nu agreez acuzațiile aruncate paușal asupra unui întreg partid, dar cu siguranță nu este în atribuțiile unui consilier local să devină apărătorul unei firme private.
Având în vedere că același domn Dan Podaru – consilier PNL Sector 1 – a avut în mod repetat în Consiliul Local S1 multiple poziții vădite în favoarea Romprest, o suspiciune rezonabilă se transformă într-un conflict de interese pe care îl semnalez public și față de care sper că partidul din care face parte va acționa, dacă nu vrea să fie de-a dreptul apărătorul intereselor Romprest (și nu ale cetățenilor) în București”, a transmis săptămâna trecută Voiculescu pe facebook.
Reacția lui Podaru
Consilierul local a explicat că are nicio legătură calitatea sa de reprezentat local cu cea de martor într-o anumită speță.
„Domnule Vlad Voiculescu,
Prin postarea referitoare la mine pe care ați realizat-o încercați, contrar oricaror principii ale statului de drept, să realizați o presiune politică de neacceptat din partea unui politician care se consideră democrat.
Acest tip de intervenție, încercarea unui politician ca dumneavoastră de a cere superiorilor mei politici să intervină asupra mea, pentru că am fost citat ca martor, într-un dosar de justiție, este condamnat public și legal, oriunde in lumea civilizată, în care pretindeți că ați și lucrat și studiat.
Și dumneavoastră, la fel ca Primarul Clotilde Armand, încălcați prevederile art. 272, Cod Penal, articol care se refera la influențarea declarațiilor unui martor.
Ce ar trebui să facă superiorii mei politici și sunt convins că nu o vor face, să îmi ceară să încalc legea și să nu mă prezint la un proces? Vă asigur că asta nu se va întâmpla. Dar postarea dumneavoastră este o formă de presiune ce trebuie condamnată drastic de intreaga societate românească, dacă avem pretenția de a ne democratiza real.
Acțiunea dumneavoastră se încadrează în „politica pumnului în gură”, foarte asemănătoare cu practicile Partidului Comunist Român și, în general, ale partidelor totalitare.
Vă reamintesc faptul că, în anul 2020, Consiliul Local al Sectorului 1 a realizat o HCL, cea cu numărul 293/15.12.2020, prin care au fost numiți o serie de Consilieri pentru compunerea Comisiei Mixte de mediere a conflictelor contractuale dintre Sectorul 1 al Municipiului București și compania Romprest. În cadrul acestei Comisii, în urma votului democratic realizat la nivelul Comisiei, am fost ales Președinte al acesteia.
Aceasta este poziția (cea de Președinte al Comisiei) din care eu înțeleg că am fost propus ca martor. În consecință, este evident faptul că acest conflict de interese la care vă referiți nu există, iar declarația dumneavoastră calomnioasă va fi taxată în instanță.
Prin prezenta, vă anunț că și împotriva dumneavoastra voi face o plângere penală, pentru acest tip de acțiune ilegală, imorală, hărțuitoare și nedemocratică pe care o realizați”, a transmis Dan Podaru, consilier local PNL Sectorul 1.