Plantaţia de mure altoite și rețete cu mure

Sunt negre, ochioase, plăcute și la privit, și la gustat. Dar nu doar la gustat, la mâncat pe săturate sunt plăcute. Vorbim despre mure.

Într-un sat mic de la marginea judeţului Prahova, se întinde o însemnată plantaţie de muri altoiţi. Este deținută de Vasile Ion, zis și Muraru. Nu știu dacă numele i-a fost predestinat prin scripturi sau este o, să-i zic, poreclă, legată de ceea ce face. Vom vorbi mai jos despre Muraru și plantaţia de mure altoite.

Chiar dacă e doar muraru, mi se pare potrivit să fie Muraru. Care plantează muri altoiți, printre care mergi și culegi fără să te înțepi. Şi, poate mai important chiar decât asta, este faptul că fructele obţinute sunt sută la sută ecologice. Aşa cum vrea şi recomandă Uniunea Europeană.

Fără pretenţii

Nu pot, când mă gândesc la Vasile Ion Muraru din satul Poiana Trestiei, aparţinând de comuna prahoveană Cosminele, să nu-mi amintesc de Peneş Curcanul, poezia copilăriei noastre: „Ne dase nume de curcani un hâtru bun de glume. Noi am schimbat lângă Balcani porecla în renume“.

Aşa şi cu omul nostru Muraru – unii i-au zis și Moraru, ca nume de familie – care cultivă mure ecologice într-un sat uitat de lume, dar posibil să fie curtat în scurtă vreme de marii producători de gemuri şi sucuri din Europa, dar şi de cei de medicamente şi cosmetice.

Totul a început ca un joc. Ca o curiozitate. Ca o nebunie – aşa cum au comentat consătenii lui, care acum îl privesc ori cu invidie, ori cu admirație. Zece butaşi de muri altoiţi, atâţia au fost la început. Omul i-a pus în bătătură, să-i aibă sub observaţie. Să vadă dacă au nevoie de soare torid, de apă multă, de protecţie contra gerului.

Dar butaşii s-au îndesit, fără să fie nevoie de nimic care să-i stimuleze şi să-i protejeze. Şi au început să dea rod. De la an la an mai mult. Mai spornic. Mai bun. Și producția ajunge, de la an la an, la tot mai multe tone de fructe. Și, uite așa, Muraru și plantaţia de mure altoite au devenit subiect de reportaje, interviuri, materiale de presă.

Gospodarul vinde mure prin pieţele din Prahova ori Bucureşti, pe la târgurile din jur, și chiar de acasă, când are clienţi. Un kilogram de mure altoite se vinde cu prețuri între 15 și 20 de lei. Dar cele din marile magazine, aduse de prin plantaţiile din Europa, costă cel puţin triplu şi, cel mai probabil, nu au calităţile celor de la Poiana Trestiei.

Îngrijirea, mai simplă ca orice

Plantaţia de muri nu necesită muncă multă. Practic, se îngrijeşte chiar mai uşor ca una de viţă-de-vie. La fel se sapă, se taie, se leagă, se bolteşte. Dar nu se stă cu sapa printre rânduri așa de mult și de des ca la vița de vie. Şi nici măcar nu se stropeşte, ca asta. Nici nu e nevoie de îngrăşăminte pentru fertilizare. Şi butaşii se înmulţesc repede. Când se coc fructele, e mai multă nevoie de mână de lucru, căci trebuie culese cam de două ori pe săptămână. Mai e şi desfacerea mărfii.

De regulă, în afară de stricăciunea pricinuită de grauri, nu sunt mure care să nu fie bune de valorificat. Perioada preconizată unei bune funcţionări a plantaţiei este de 15 ani, dar după acest interval butaşii vechi se pot înlocui cu alţii noi. Ca şi kilogramul de mure, butaşii de cultură, pentru înfiinţarea unui teren cu astfel de fructe, costă în jur de 15 lei.

Efecte terapeutice

Murele sunt indicate în tratamentul bolilor de rinichi, dar şi în gută, ulcere, gastrite, boli de piele şi de ochi, tumori bucale maligne. Aceste fructe au un conţinut bogat în calciu, magneziu, potasiu, mangan, fosfor, vitaminele A şi C. Industria farmaceutică şi cea cosmetică le-ar putea folosi cu succes în prepararea unor produse necesare tratării diferitelor afecţiuni.

Reţete de preparat murele a la Muraru și plantaţia de mure altoite

Dar din mure, în afară de faptul că pot să stea foarte frumos la congelator când nu le consumăm proaspete, se fac și bunătăți.

Vin de mure

Murele spălate se pun într-un borcan. Se toarnă 6 litri de apă peste ele, se leagă borcanul cu un tifon şi se lasă 3 – 4 zile într-o încăpere cu temperatură moderată. Se obţine un suc care se pune într-o damigeană. Fructele se strivesc, se pun 4 litri de apă, iar după 4 ore se scoate sucul care se pune din nou în damingeană. Se adaugă 3 kg de zahăr şi 500 grame de miere şi se lasă la fermentat. Vinul se pune în sticle.

Dulceaţă de mure

La un kilogram de mure se pune un kilogram de zahăr. Și pe foc cu ele. La primele clocote se adaugă zeamă de lămâie şi un baton de vanilie. Acesta din urmă ca să-i dea și gust și miros plăcut. Se ia, când e gata, spuma, se răstoarnă în alt vas și se pune rece în borcane.

Aceasta este, pe scurt, povestea lui Muraru și a plantaţiei de mure altoite.