Planul de un miliard de dolari al lui Elon Musk de distrugere controlată a Stației Spațiale. Cum vom vedea „execuția” ISS: „Patru sute de tone de metal în flăcări”

Elon Musk a șocat din nou comunitatea internațională când a declarat că Staţia Spaţială Internaţională (ISS) trebuie scoasă urgent de pe orbită. Și anume în maxim doi ani, nu în 2030, așa cum era planificat. Laboratorul orbital şi-a îndeplinit deja scopul şi are „foarte puţină utilitate suplimentară”, a spus șeful SpaceX. Dar ce se află în spatele acestei declarații? Care sunt riscurile menținerii pe orbită? Cum se va face dezmembrarea? Și cum va arăta, de pe Pământ, spectacolul pirotehnic al „execuției” ISS?

Consorțiul fragil din punct de vedere politic al agențiilor spațiale din spatele ISS a convenit în urmă cu câțiva ani să încheie misiunea până în 2030 cel târziu. Motivele și argumentele oamenilor de știință sunt destule. Doar o parte dintre acestea au fost dezvăluite publicului.

Cert este că, în iunie 2024, NASA a anunțat că a acordat un contract de 1 miliard de dolari  companiei lui Elon Musk, SpaceX, pentru distrugerea controlată a ISS. Compania lui Musk ar urma să dezvolte un vehicul spaţial care va atașa un cârlig la stația spațială și o va transporta în atmosferă, unde va avea loc „execuția”. Asta în termeni simpli. În realitate, operațiunea este foarte complexă și nu lipsită de riscuri.

19:44, 23.03.2025 • ECONOMIE

Un acţionar important al companiei Tesla cere demisia lui Elon Musk

19:58, 20.03.2025 • Internațional

Elon Musk spune cine încearcă să-l asasineze (Video)

Patru sute de tone de metal în flăcări străpung prin atmosfera cu sute de kilometri la oră. O stea căzătoare cum nu s-a mai văzut, este ceea ce că probabil vom vedea destul de curând, când Stația Spațială Internațională se va prăbuși pe Pământ după ce a petrecut trei decenii înconjurând planeta – Science Focus

80% din sistemele de zbor ale Rusiei sunt deja expirate

Spre exemplu, Rusia a avertizat că cel puțin 80% din secțiunea sa a ISS are sisteme de zbor care au depășit data de expirare. Au început să apară fisuri în modulul de marfă Zarya și au apărut scurgeri de aer în spațiile de locuit ale echipajului.

Rusia este implicată până în 2028 în ISS, dar războiul din Ucraina  a determinat comunitatea spațială internațională să chestioneze prelungirea colaborării cu Rusia în domeniu.

Comunitatea științifică din SUA statuează că ISS trebuie scoasă de pe orbită și distrusă. Asta pentru că, dacă ar fi doar dezafectată, vor apărea coliziuni cu gunoiul spațial sau alte resturi naturale de asteroizi. Stația trebuie deja să întreprindă ocazional manevre de ocolire pentru a evita aceste pericole.

„ISS s-ar putea destrăma și poate crea o mulțime de fragmente și resturi. Acele resturi ar putea lovi alte resturi și ajungem la ceva numit Sindrom Kessler”, spune profesorul John Crassidis, expert în deșeuri spațiale de la Universitatea din Buffalo.

Sindromul Kessler este o reacție în lanț prin care o serie de resturi de coliziuni creează mai multe resturi și mai multe coliziuni. Cercul vicios continuă până când infrastructura noastră spațială critică, care include sateliți de vreme și de comunicații, este amenințată. În cel mai rău caz, există riscul ca orbita joasă a Pământului – unde orbitează ISS și sateliții– să devină inutilizabilă. Vreme de generații întregi.  Din acest motiv, pur și simplu abandonul pe orbită al ISS nu este o opțiune.

Stația Spațială pierde accelerat din altitudine

Un alt motiv pentru care nu putem lăsa stația spațială unde este, spune Crassidis, este că „va coborî singură oricum”. ISS pierde în mod natural în jur de 100 metri în altitudine în fiecare zi, din cauza rezistenței din acel strat atmosferic al Pământului.

În prezent, controlorii misiunii trebuie să dea ISS impulsuri regulate pentru a o menține acolo sus. Odată ce echipajul final abandonează nava, această rezistență naturală va continua să ia din energia orbitală a stației spațiale, până când va reintra în atmosferă.

Mai mult decât atât, profesorul Hugh Lewis, de la Universitatea din Southampton, spune că acest lucru se va întâmpla „în câteva luni până la un an”. Lewis subliniază, de asemenea, că unii sateliți de pe orbite mai înalte sunt neutralizați cu o așa-numită „ardere a morții”. În termeni exoterici, este vorba de un impuls care îi propulsează pe o „orbită cimitir”. Cu toate acestea, ISS orbitează prea jos și este mult prea mare pentru ca acest lucru să funcționeze, spune el. Așa că trebuie „doborâtă”.

Accidente care se puteau sfârși prost cu obiecte spațiale

De altfel, au existat avertismente recente cu privire la consecințele lăsării obiectelor să reintre în atmosferă într-o manieră nesupravegheată, necontrolată, spune Crassidis.

În martie 2024, o bucată de resturi spațiale de 1 kilogram s-a prăbușit prin acoperișul unei case din Florida. A distrus două etaje și a  lăsat o gaură în podea, deși, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Obiectul făcea parte dintr-un palet de baterii uzate de 2,9 tone aruncat de pe ISS în 2021. ISS este de peste 100 de ori mai greu decât acel palet. Crassidis subliniază, de asemenea, că în ultimii ani, agenția spațială chineză și-a lăsat rachetele Long March să cadă înapoi pe Pământ în reintrări necontrolate, fără să aibă idee unde vor ajunge resturile.

În 2022, una s-a prăbușit în mare chiar în largul coastei Filipinelor, unele părți ajungând pe uscat în Indonezia și Malaezia. Dar apoi, la începutul acestui an, au apărut imagini înfiorătoare cu săteni din Xianqiao, China, fugind frenetic în timp ce o dâră de fum galben cădea din cer.

În mod evident, este mult mai sigur să ai o idee bună despre unde vor ajunge piesele. „Cu o reintrare controlată, există o șansă mai mică de 1 la 10.000 ca cineva să fie rănit la sol”, spune Crassidis. „Există șanse semnificativ mai mari să fii lovit de fulger decât să fii rănit de resturi spațiale care cad.”

ISS va fi îngropată în Punctul Nemo, „cimitirul navelor spațiale”

Pentru a maximiza șansele de succes, controlorii misiunii vor încerca să aducă într-o primă etapă stația spațială cât mai departe de zone locuite. Locul principal este o parte îndepărtată a Oceanului Pacific numită Punctul Nemo, cunoscută și sub numele de „cimitirul navelor spațiale”.

Cel mai apropiat uscat este mica insulă vulcanică Motu Nui, aproape de Insula Paștelui, la peste 2.700 km distanță. Aici „odihnesc” sute de nave spațiale, inclusiv stația spațială Mir, care a coborât în 2001.

Planul inițial, de a „executa” ISS în 2030, prevede ca anul 2026 să marcheze începutul sfârșitului.  Controlorii misiunii ar urma să lase ISS să se scufunde natural de pe orbita sa actuală de 400 km la doar 320 km. Ultimii astronauți vor pleca de pe ISS cu aproximativ șase luni înainte de data stabilită pentru reintrarea în atmosferă.

Odată evacuată, ISS va coborâ la 280 kilometri altitudine, înainte ca remorcherul SpaceX să-l coboare la 220 km. Designul remorcherului spațial este o adaptare a capsulei Dragon de la SpaceX, care livrează încărcătură către ISS de peste un deceniu. Problema este că lucrurile nu merg întotdeauna conform planului, așa cum arată recenta saga din jurul astronauților NASA Butch Wilmore și Suni Williams. Wilmore și Williams trebuiau să stea în spațiu doar opt zile după ce au testat o nouă capsulă Boeing Starliner. Cu toate acestea, șederea pe ISS s-a prelungit vreme de luni de zile din cauza problemelor cu capsula și nici acum nu e clar când se vor întoarce pe Pământ.

Fricțiunea  atmosfera va declanșa un „infern distructiv”

Dacă totul merge conform planului, aducerea ISS la 220 kilometri va permite atmosferei mai dense să „fure” stației spațiale atât de multă energie orbitală încât soarta sa este pecetluită.

În decurs de o oră, toate fragmentele ISS ar ajunge pe fundul mării, după ce au lovit oceanul cu „doar” sute de kilometri viteză. Aceasta după ce vehicului SpaceX ar trebui să încetinească prăbușirea de la 28.970 kilometri în straturile superioare ale atmosferei.

Fricțiunea intensă cu atmosfera va declanșa un infern distructiv. „Panourile solare vor fi primele care se vor separa și se vor rupe”, spune Crassidis. Controlorii misiunii nu pot fi complet siguri unde ajung toate bucățile, chiar și într-o așa-numită reintrare controlată, adaugă el. Resturile de la Mir au ajuns împrăștiate pe o porțiune uriașă de ocean care măsoară 1.500 x 100 kilometri. Noua Zeelandă și Japonia au avertizat navigatorii cu privire la riscul mic – dar nu neglijabil – de a fi prinși în potopul de metal spațial.

Ce ar putea să meargă dezastruos în dezmembrarea ISS

Un potențial obstacol în calea planului de mai sus este că unele dintre variabile sunt încă puțin înțelese. „Există lucruri despre care nu știm atât de multe pe cât ne-am dori”, spune Crassidis, „cum ar fi exact câte molecule de aer există în atmosfera superioară”. Acest lucru controlează cantitatea de rezistență naturală pe care o va simți ISS. Și este variabilă.

Când Mir a părăsit orbita, pierdea 200–650 metri în altitudine pe zi din cauza rezistenței atmosferice. Viteza exactă a fost imprevizibilă din cauza variațiilor modului în care Soarele încălzea atmosfera superioară.

Furtunile solare pot, de asemenea, să afecteze atmosfera superioară. Erupțiile explozive de la Soare numite ejecții de masă coronală pot îngroșa temporar straturile exterioare ale atmosferei și pot crește rezistența. Cu ISS, controlorii misiunii vor trebui să urmărească îndeaproape toți acești factori și să joace cu atenție șansele rezultate. Chiar dacă totul merge conform planului și ISS ajunge în siguranță în apele din jurul Punctului Nemo există îngrijorări.

NASA a recunoscut că unele materiale toxice și/sau radioactive ar putea supraviețui reintrării și chiar s-ar putea scurge în apele Pacificului. Un exemplu evident este hidrazina care este folosită drept combustibil pentru rachete.

Aruncarea ISS în ocean poate fi chiar ilegală. Conform articolului 192 din Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, statele naționale „au obligația de a proteja și conserva mediul marin”. Cu toate acestea, nu există cu adevărat altă opțiune, deoarece orice alternativă ar putea avea rezultate mult mai grave.

Ce urmează după ISS?

Odată ce ISS nu mai este în funcțiune, ce va rezerva viitorul pentru zborurile spațiale umane de lungă durată? Ei bine, există deja stația spațială chineză Tiangong, care se află pe orbită din 2021.

Dar există și o mare schimbare la orizont. Orbita joasă a Pământului va deveni mai puțin domeniul astronauților profesioniști și mai mult un loc de recreere. O serie de stații spațiale comerciale planificate sunt deja construite, cel puțin parțial, pentru a găzdui turiști spațiali.

Exemple de proiecte comerciale americane planificate includ stația spațială Axiom, Orbital Reef și Starlab. Apoi, există Gateway-ul propriu al NASA – o stație spațială pe orbită în jurul Lunii. Gateway va servi drept bază de la care astronauții pot controla roboții de pe suprafața lunară în timp real sau pot coborî pentru a studia și preleva probe de la suprafață. Asamblarea pe orbită este programată în prezent să înceapă în 2028. India face, de asemenea, pași mari în explorarea spațiului și a realizat o serie de lovituri de stat în ultimii ani. A anunțat  că a găsit apă pe Lună. India intenționează să-și construiască propria stație spațială în anii 2030.

Dar niciunul dintre aceste proiecte nu ar fi posibil fără multitudinea de lecții învățate din cele trei decenii în care ISS a petrecut învârtindu-se în jurul Pământului. Cel mai mare obiect construit vreodată pe orbită, ISS a fost mult timp un pionier al explorării spațiale umane. Construcția a început în 1998, la un eventual cost total de 150 de miliarde de dolari iar primele șederi de lungă durată au început în noiembrie 2000.

De atunci, ISS nu a fost niciodată goală, cu un flux constant de astronauți dintr-un total de 20 de țări care au venit și au plecat.