Planul lui Trump, criticat dur de Papa Francisc. „Dacă este adevărat, va fi un dezastru..”

Publicat: 20 ian. 2025, 09:01, de Pavaloiu Andreea, în Internațional , ? cititori
Planul lui Trump, criticat dur de Papa Francisc. „Dacă este adevărat, va fi un dezastru..”

Într-o reacție rară pe teme politice, Papa Francisc a criticat dur planul lui Donal Trump de expulzare a migranților ilegali. Suveranul Pontif susține că această politică a președintelui ales al Statelor Unite ale Americii „va fi un dezastru”.

Planul lui Donald Trump de expulzare al migranților, criticat dur de Papa Francisc

Donald Trump se întoarce la Casa Albă cu planuri mărețe. Una dintre măsurile pe care președintele ales vrea să le impună încă din prima zi de mandat este intensificarea aplicării legilor în ceea ce privește migranții. Papa Francisc a criticat dur măsura, despre care spune că nu este o soluție.

„Dacă este adevărat, va fi un dezastru, pentru că îi va face să plătească pe bieţii oameni nefericiţi care nu au nimic”, a declarat Suveranul Pontif într-un interviu acordat unui post de televiziune italian, potrivit Rador.

Criticile aduse politicii lui Trump sunt o reacție rară a Suveranului Pontif. Liderul spiritual al Bisericii Catolice este reținut atunci când vine vorba de declarații pe teme politice. Nu este însă pentru prima oară când Papa Francisc face declarații despre planurile președintelui ales al Statelor Unite ale Americii. Și în 2016, în timpul alegerilor, a transmis că Trump „nu era creştin”.

Papa Francisc este un apărător al migranților. De aproape 12 ani, primirea acestora a fost o temă-cheie a papalității sale.

Trump începe „vânătoarea de migranți ilegali”

Revenirea la putere a lui Donald Trump vine cu măsuri drastice pentru migranți. Încă din prima zi, este așteptat să înceapă raidurile pentru reținerea și deportarea celor care locuiesc în SUA fără permisiune, conform unor surse citate de postul american de televiziune CBS News.

Acțiunile ar urma să înceapă în Chicago, unde sunt comunități numeroase de migranți, iar apoi să se extindă în restul statelor.

În prima etapă, vizați ar fi migranții fără documente cu antecedente penale din marile zone metropolitane. În timpul verificărilor, nu este exclus să fie descoperite și deportate și alte persoane care se află ilegal pe teritoriul american.

Donald Trump își începe oficial mandatul luni, 20 ianuarie.