Plicuri suspecte cu praf alb-rozaliu, trimise unor instituţii publice. Anchetă de proporţii

Publicat: 01 apr. 2025, 20:58, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Plicuri suspecte cu praf alb-rozaliu, trimise unor instituţii publice. Anchetă de proporţii
Foto: Alexandru Dobre / Mediafax Foto

Mai multe plicuri suspecte, care conţineau un praf alb-rozaliu, au fost trimise prin poştă către trei instituţii publice, confirmă Poliţia Capitalei.

Plicuri suspecte, trimise prin poştă

Poliţiştii au fost sesizaţi că, marți, 1 aprilie 2025, a fost sesizată în legătură cu primirea unor plicuri suspecte, care conțineau un praf alb-rozaliu, trimise prin poștă către trei instituții publice.

„În acest sens, au fost imediat implementate măsuri de protecţie şi siguranţă publică, iar autorităţile competente au fost alertate, pentru a interveni conform procedurilor”, transmit poliţiştii.

În urma sesizării, la fața locului au ajuns echipe ale Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, dar și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

De asemenea, autoritățile au solicitat ajutorul Serviciului Român de Informații, iar Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București a fost și ea implicată în activitățile de verificare.

Surse judiciare au dezvăluit că instituțiile vizate de acest incident sunt Avocatul Poporului, Biroul Electoral Central, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Anchetatorii investighează acum cine a trimis plicurile misterioase către cele patru instituții de stat. Plicurile nu erau adresate unor persoane specifice, astfel că au fost direcționate la registratură pentru a fi deschise.

În paralel, praful suspect a fost trimis la un laborator specializat pentru a fi analizat, pentru a se stabili ce substanță conține și dacă reprezintă un pericol pentru sănătatea umană.