Ploieștiul, campion la poluare: Cum lipsa unei stații de epurare costă orașul zeci de milioane de euro

Publicat: 12 feb. 2025, 07:00, de Oana Stoica, în Dezvăluiri , ? cititori
Exclusiv
Ploieștiul, campion la poluare: Cum lipsa unei stații de epurare costă orașul zeci de milioane de euro
Ploieștiul, campion la poluare: Cum lipsa unei stații de epurare costă orașul zeci de milioane de euro

Un dezastru ecologic ignorat de 16 ani

Ploieștiul adaugă o nouă bilă neagră la capitolul poluare! Dacă aerul orașului este deja sufocat de emisiile celor trei rafinării, acum Ploieștiul se remarcă și prin poluarea apelor. Din cauza lipsei unei stații de epurare funcționale, municipiul plătește lunar aproape 500.000 de euro penalități către Apele Române pentru că deversează apele uzate fără a le epura.

O stație de epurare veche de jumătate de secol

Apele Române au retras autorizația de funcționare a stației de epurare a Ploieștiului în urmă cu jumătate de an, după ce municipalitatea a eșuat în finalizarea unei noi stații până la sfârșitul lui 2023. Vechea stație de epurare, construită în urmă cu peste 50 de ani, nu mai corespunde niciunui standard modern. Singura treaptă de filtrare este una mecanică, un simplu grătar care oprește doar deșeurile mari din apă.

Restul apelor uzate, provenite din întreaga zonă urbană, sunt deversate direct în râurile Dâmbu și ulterior Teleajen, fără a fi tratate chimic sau biologic.

Analizele realizate de Apele Române au arătat că aceste ape conțin cantități alarmante de amoniu, nitriți, nitrați și sulfați, elemente toxice pentru ecosistem și pentru populația care folosește acele surse de apă.

Datorii de 5 milioane de euro și o gaură financiară ce se adâncește

Pentru că nu respectă normele de tratare a apelor, Ploieștiul a acumulat până acum o datorie de 5 milioane de euro către Apele Române. Penalitățile cresc de la lună la lună, iar dacă situația persistă până în 2027, se estimează că orașul va trebui să achite peste 30 de milioane de euro doar pentru amenzile de poluare!

Un proiect abandonat, o promisiune neonorată

Lucrările la noua stație de epurare au început în urmă cu 16 ani, dar au fost abandonate în 2015, la 80% finalizare, din lipsă de finanțare. Litigiile între constructor și autoritățile locale au blocat complet proiectul.

Primăria Ploiești și-a asumat în fața celor de la Apele Române, câ până în 2023, va finaliza lucrările, dar termenul a fost depășit. În toamna lui 2024, consilierii locali au decis să prelungească contractul cu Apa Nova, operatorul de apă și canalizare al orașului, cu condiția ca firma să finalizeze stația de epurare până în decembrie 2027.

Finalizarea noii stații de epurare nu va scuti orașul de penalitățile restante, ceea ce înseamnă că Primăria Ploiești, deja aflată în colaps financiar, trebuie să găsească peste 30 de milioane de euro până în 2027.

Ploieștenii plătesc prețul incompetenței

Lipsa unei stații de epurare funcționale afectează nu doar mediul, ci și bugetul fiecărui ploieștean. Fie că este vorba de taxe locale, prețurile la serviciile de apă-canal sau fondurile pentru alte investiții, această problemă afectează întreaga comunitate.

Dacă autoritățile nu găsesc urgent o soluție, Ploieștiul va continua să fie un oraș campion la poluare și la risipirea banilor publici. Rămâne de văzut dacă promisiunea finalizării stației în 2027 va fi respectată sau dacă ploieștenii vor mai suporta încă un deceniu de incompetență și poluare.