PNL nu îl mi susține pe Nicușor Dan. Liberalii au 3 oameni pentru candidatura la Primăria Capitalei
Susținut de liberali al ultimele alegeri, Nicușor Dan și-a pierdut sprijinul, a declarat prim vicepreședintele liberalilor, Rareș Bogdan. El spune că sunt 3 oameni din PNL care vor fi propuși la candidat pentru Primăria Capitalei.
„Noi vrem să câștigăm Primăria Capitalei pentru că este o poziție cheie, e a doua ca importanță după Președinția României și se asemenea vrem să câștigăm Sectorul 1,2, și să păstrăm Sectorul 6. Astăzi, partidul testează trei nume: Sebastian Burduja, Rareș Bogdan și pe Ciprian Ciucu. Este clar că unul dintre noi trei va candida, iar eu voi candida în tandem doar cu Dan Motreanu, ca strateg și om de campanie. Iar dacă el merge președinte la București, atunci eu mă duc alături de el și-mi asum o candidatură. Iese din orice discuție varianta susținerii de către PNL a lui Nicușor Dan, deși există voci în partid care spune că nu trebuie să încercăm să ne facem ostiliză dreapta și să nu dăm primăria din București stângii, din nou. PNL intră cu forță la alegerile de anul viitor, iar Primăria Capitalei nu va mai fi câștigată la peste 30%. Probabil că, la alegerile europarlamentare, fiecare formațiune politică va merge pe cont propriu. Noi, PNL, mergem prin noi înșine, dar mai vedem.
„Președintele României, în decembrie 2024, trebuie să fie de dreapta”
Însă, din punctul meu de vedere, președintele României, în decembrie anul viitor, trebuie să fie unul de dreapta. Este o garanție pentru păstrarea liniei europene, euroatlantice a țării. Dreapta politică reală din România este Partidul Național Liberal, care are o istorie și o poziționare destul de clare. După care avem PMP, partid conservator, membru al Partidului Popular European (PPE). De asemenea, în zona dreptei se revendică, dar am anumite suspiciuni, cei din REPER, partidul lui Dacian Cioloș. De asemenea, avem USR și partidul lui Ludovic Orban. Cred că sub marea flamură galben albastră a PNL trebuie să adunăm toți oamenii care au avut de-a face cu dreapta românească. Tocmai de aceea, avem și proces de fuziune cu ALDE, care e aproape finalizat. La PPE probabil că vor adera și alte formațiuni europene, noi negociem cu partide din Italia, Olanda și Cehia. AUR se revendică drept partid suveranist, din grupul conservatorilor europeni, alături de TIFF din Polonia și FIDESZ, din Ungaria.”, a declarat Rareș Bogdan în emisiunea CULISELE STATULUI PARALEL.