PNRR: 3 miliarde de euro pentru spitale și creșterea accesului la Sănătate
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, discutat vineri în primă lectură de Guvern, cuprinde un buget iniţial de negociere de 3 miliarde de euro pentru investiţii în spitale şi în creşterea accesului la Sănătate.
Conform documentului care este supus dezbaterii publice, fondurile sunt propuse pentru dezvoltarea de politici publice de sănătate care să ducă la creşterea accesului la servicii de prevenţie, de diagnostic şi tratament precoce, prin: construcţia şi/ sau dotarea a 200 de centre medicale integrate în zonele rurale şi urbane vulnerabile; dotarea a 2.000 de cabinete cu facilităţi de screening, diagnostic precoce şi monitorizare a pacienţilor cronici, prioritizând centrele din mediul rural şi din urbanul mic; reabilitarea şi dotarea a 100 de centre de planificare familială; programul de formare profesională pentru profesioniştii din sănătate (upskilling); dezvoltarea de caravane medicale.
De asemenea, acest buget este destinat şi pentru reforma sistemului public de îngrijire medicală spitalicească, cu scopul creşterii siguranţei şi calităţii actului medical prin investiţii în infrastructura medicală spitalicească, cu scopul conformării la normele de siguranţă la incendiu, la seism şi la cele igienico-sanitare, fiind prioritizate în special investiţiile în spitale noi, în capitalul uman din sistemul de sănătate.
Sunt propuse şi investiţii în reforma gestiunii fondurilor asigurărilor publice de sănătate şi a fondurilor destinate investiţiilor în sănătate.
Totodată, PNRR cuprinde şi alocarea unui buget iniţial de negociere de 700 milioane de lei pentru investiţii în capacitatea de prevenţie şi intervenţie în situaţie de criză, inclusiv pentru asigurarea serviciilor de vaccinare capabile să distribuie vaccinurile eficient şi nediscriminatoriu.
Conform documentului, fondurile sunt propuse pentru creşterea rezilienţei instituţiilor şi populaţiei în situaţii de criză prin construirea a şapte Baze Logistice pentru Stocurile Naţionale de Urgenţă, construirea a 100 noi subunităţi de intervenţie IGSU; achiziţionarea a 700 de ambulanţe; 3 elicoptere uşoare; capacităţi aeriene de transport strategic multirol, pentru transport personal, echipamente, victime multiple şi stingerea incendiilor de pădure; mijloace de mobilitate terestră şi echipamente pentru creşterea capacităţii structurilor ce asigură sprijin IGSU în situaţii de criză, respectiv IGJR şi IGPR; poduri mobile pentru asigurarea continuităţii accesului în zonele afectate de situaţii de urgenţă.
Se propun investiţii în construirea a 4 depozite regionale pentru păstrarea stocurilor strategice de grâu, achiziţia a 4 elicoptere medii grele destinate Serviciului Român de Informaţii, dezvoltarea capacităţilor operaţionale ale Centrului Naţional de Securitate la Incendiu, dezvoltarea unui sistem de monitorizare CBRNe la nivelul obiectivelor strategice ce asigură funcţionarea structurilor esenţiale ale statului.
Fondurile sunt propuse şi pentru asigurarea serviciilor de vaccinare capabile să distribuie vaccinurile în mod ordonat, eficient şi nediscriminatoriu, într-un anumit interval de timp şi în conformitate cu o situaţie epidemiologică care se schimbă rapid.
Se mai prevăd reforme care implică modificarea cadrului legislativ şi reducerea disparităţilor la nivel naţional în ceea ce priveşte capacitatea de prevenţie şi intervenţie în situaţii de criză, elaborarea/ actualizarea documentelor de politică publică (strategii, planuri de acţiune) pentru asigurarea unei abordări unitare care să asigure corelarea şi coerenţa acţiunilor tuturor autorităţilor cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de criză.