PNRR, instrument pentru o Europă puternică sau doar o şmecherie utilă marilor puteri?

Nu este zi în care să nu se vorbească în România despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. PNRR a devenit un fel de bau-bau atunci când ni se impun măsurii draconice care îngrădesc drepturile şi libertăţile universale ale omului.

Când este vorba despre impuneri, guvernanţii invocă PNRR-ul şi ale sale “condiţionalităţile”. Europenii le spun “ţinte şi repere” şi le respectă doar dacă le convin. Ai noştri le spun “condiţionalităţi” şi le impun ca literă de lege.

Mă uitam zilele trecute pe regulile acestui plan european de redresare, menit (chipurile!) a construi o Europă mai rezistentă din punct de vedere economic și ecologic.

Cele 27 de state membre UE s-au angajat să atingă până în 2026 peste 5.000 de „ținte și repere” pentru a primi subvenţii şi împrumuturi europene de peste 723 de miliarde de euro. Conform regulilor “jocului” impuse de Austria, pentru ca fiecare țară să-şi primească “tainul”, trebuie să justifice în fața Comisiei Europene că a întreprins reforme structurale ambițioase și că a atins obiective specific dorite de liderii de la Bruxelles.

Deşi regulile impuse sunt “precis stabilite şi similare” pentru toţi actorii UE, exista însă marje de interpretare care folosesc doar marilor puteri economice europene. În cazul acestora, angajamentele asumate sunt mai puțin ambițioase și nu sunt întotdeauna respectate.

În mod normal, fiecare stat membru UE ale drepturi şi obligaţii egale, astfel că foaia de parcurs a fiecărui stat trebuie strict respectată, în caz contrar impunându-se înghețarea fondurilor alocate celor care evită regulile impuse.

Lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Dovada? Acceptarea unor compromisuri cu privire la obiectivele propuse de marile puteri europene, chiar cu riscul reducerii efectelor planului global implementat.

În unele cazuri, compromisurile au permis ca statele mari să bifeze la capitolul “ţinte şi repere” reforme deja implementate, astfel încât acestea să fie primele care se înfruptă din banul european. Un exemplu este Franța, care în angajamentele planului de redresare depus în aprilie 2021 a inclus în „țintele și reperele” viitoare reforme deja implementate (n.r – metoda de calcul a ajutorului personal pentru locuinţã, deja implementată din 1 ianuarie 2020).

Alt exemplu este Germania, care din primele 37 de obiective propuse avea deja 23 implementate anterior depunerii planului de redresare. Ca să nu mai vorbim de Olanda, care deja şi-a rezolvat jumătate din „țintele și reperele” asumate, în contextul în care din cele 26 de angajamente luate, 13 au fost implementate anterior depunerii plenului de redresare.

În cazul altor state care nu şi-au respectat obligaţiile anterior asumate, cei de la Bruxelles au închis ochii şi le-au extins perioada de implementare. Exemplul este Italia, care a inclus în planul său de redresare un program de control al poluării aerului până la sfârșitul anului 2021, cu toate că era obligată să facă acest lucru încã din aprilie 2019 ca urmare a unei Directive europene ce data din 2016. Tot la capitolul nerespectării unor condiţionalităţi asumate figurează şi Germania.

Deşi guvernul de la Bonn a prevăzut în planul de redresare o investiţie de 712 milioane euro pentru cercetare privind vaccinurile împotriva Covid-19 până cel târziu în al treilea trimestru al anului 2021, Germania n-a mai făcut investiţia deoarece concernul CureVac și-a abandonat proiectul de introducere pe piaţă a unui vaccin concurent cu BioNTech.
În mod normal, orice „ținte și repere” neatinse obligă Comisia Europeană să reducă fondurile acordate celor care nu şi-au făcut temele. Însă credeţi că Germania va suferi sancţiuni?

Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, deoarece la nivel oficial nu a fost stabilită nicio regulă clară pentru a rezolva situații de acest gen. Ca atare, unde nu exista regulă scrisă, nu pot exista sancţiuni, mai ales dacă e vorba despre cei care conduc Europa!
Reguli nescrise şi sancţiuni, ori condiţionalităţi nefundamentate economic, exisă doar pentru state precum România.

A se vedea problema decarbonizării sistemului energetic, respectiv termenele pentru închiderea și conservarea grupurilor energetice pe cărbune. Guvernul nostru a stabilit ca “ţintă” rezolvarea acestei probleme până la 31 decembrie 2032, dar deja a decis închiderea unor capacităţi de producţie.

În schimb, Germaniei – care are un mix energetic comparabil cu al României, din punct de vedere al ponderii materiilor prime folosite – i s-a permis ca problema decarbonizării sistemului energetic să fie făcută până în 2035, cu posibilitatea prelungirii cu încã trei ani a implementării acestei “ţinte”. A se vedea apoi chestiunea legată de reformarea sistemului de pensii.

In schimbul primirii de subvenţii, României i s-a impus condiţionalitatea privind diminuarea sumelor alocate pensiilor a milioane de amărăţi aflaţi la apogeul vieții. In schimb, francezilor li s-a acceptat ca proiectul de reformă a pensiilor menționat în planul de redresare depus la Bruxelles să nu facă parte din angajamentele formale care condiționează alocarea de subvenții.

Judecând după ce am văzut până acum înclin să cred că PNRR-ul va fi derulat exclusiv în favoarea statelor europene mari, chit că ele nu-şi vor respecta nicodată „țintele și reperele” asumate.

Văzând ce “ținte și repere” ne sunt programate pentru intervalul 2025 și 2026, mă gândesc cu groază la ce ne va aştepta pe noi. Dacă acum suntem obligaţi să implementăm (ne)reguli europene aberante care conduc treptat la suprimarea definitivă a suveranităţii şi la degradarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale românilor, probabil că ceea ce va urma va demola definitiv ideea de stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil