Pod fisurat la doar 3 zile de la inaugurare. Circulația a fost închisă

Publicat: 05 apr. 2023, 16:39, de Autor: Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Pod fisurat la doar 3 zile de la inaugurare. Circulația a fost închisă

Podul din comuna Bonțida de peste râul Someș s-a surpat la doar 3 zile de la inaugurare. Situația i-a pus în dificultate pe mulți locuitori, din cauză că nu pot ajunge la locurile de muncă, podul fiind liantul între cele două părți ale comunei.

Podul provizoriu din Bonțida, județul Cluj a fost închis din cauză că s-a fisurat la doar 3 zile de la inaugurare. Localnicii sunt puși în dificultate, și chiar nu mai pot ajunge la locurile de muncă, deoarece podul era liantul între cele două părți ale comunei.

„S-a închis pentru că nu își asumă nimeni răspunderea ca să poată trece mașinile în continuare. Nu este autorizat de Poliție și Apele Române. Dacă vine o viitură și ia un microbuz cu copii, cine își asumă răspunderea? Avem probleme mari pentru că oamenii nu pot ajunge la gară, ca să meargă spre Cluj sau Gherla, și nu mai pot ieși în Drumul național. Nu pot veni microbuzele care duc muncitorii la Jucu, la fabrici.  Copiii care învață la școala din Bonțida nu mai au pe unde traversa, dacă stau pe malul opus”, a declarat primarul comunei Bodnțida pentru Știri de Cluj.

Primarul a mai spus și că a apelat la Consiliul Județean Cluj, care se ocupă cu modernizarea drumului și a podului în soluționarea problemei, însă, nu există soluții.