Podul Anghel Saligny – un pisc al tehnicii românești ce consacră pasiunea pentru infrastructură

Podul Anghel Saligny de la Cernavodă, al treilea pod metalic ca lungime din lume, cu deschiderea centrală de 190 m, cea mai mare din Europa continentală, a fost inaugurat pe 19 septembrie 1895 de însuși Regele Carol I care a bătut ultimul nit, de argint, al podului şi a zidit documentul inaugurării, apoi a trecut peste pod un prim convoi cu 15 locomotive, cu o viteză de 60 km/h, urmat de un al doilea convoi, cu o viteză de 80 km/h.

În tot acest timp, inegalabilul inginer român Anghel Saligny a stat sub pod, pe o şalupă, alături de muncitori, pentru a garanta cu propria viata trăinicia lucrării de artă realizate, scrie Grup Infrastructura.

Podul Anghel Saligny – o mare reușită inginerească și mediatică

A fost uimitoare reacția lumii tehnice internaționale și a impactului pe care l-a avut această lucrare de artă în presa acelor timpuri din Europa. Dincolo de această mare reușită, deopotrivă inginerească și mediatică, puțini cunosc drumul deosebit de sinusoidal pe care România la parcurs până în punctul unei veritabile și competitive Școli profesionale de ingineri.

Până în acest punct a fost o lungă și anevoioasă cale care a definit și consolidat breasla inginerilor și a oamenilor de specialitate de pe șantiere. Astfel, Podul de la Cernavodă e mai mult decât o emblemă a României moderne, rămânând în istorie ca un pisc al tehnicii românești în materie de infrastructură.

Construcția de poduri și spiritul tehnic al românilor

Istoria construcțiilor în România este extrem de vastă și pe alocuri pestriță, dacă apelăm la inginerul Ștefan Balș. Merită pe viitor să alocăm un spațiu editorial relevant pe acest subiect.

Astfel, în perioada medievală, domnitorii se ocupau îndeaproape de construcția de drumuri și poduri cetățile fiind prevăzute cu poduri de lemn. ”Moldovenii, dar nu numai ei, știau să facă drumuri și poduri”, scria Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae.

CONTEXT ISTORIC. Primele străzi din Capitală erau denumite „poduri mari, domneşti”. Printre materialele de construcție regăsim lemnul la loc de cinste, piatra și pământul bătut, amestecat cu pietriş şi moloz.

În afară de podurile mari existau şi o serie de întreagă de „poduri” mai mici, lucrate tot în lemn, dar de dimensiuni semnificativ mai reduse.

Podul de lemn păstrează spiritul ingenios al construcțiilor țărănești

Ar fi bine să amintim că, la nivel național, podurile de lemn conservă spiritul ingenios al construcțiilor țărănești. Folosirea actuală a podurilor de lemn din rațiuni culturale, ecologice și turistice e o discuție care merită deschisă. Vedem astfel evoluția impusă de Saligny domeniului tehnic.