Polițele RCA s-au scumpit cu până la 70-80%
Șoferii din România au fost nevoiți să plătească, în acest an, cu până la70-80% mai mult pentru o poliță RCA, susțin brokerii din domeniul Asigurărilor. O cauză importantă a creșterii tarifelor este falimentul, din luna septembrie, al companiei City Insurance.
„Creşterea s-a simţit din septembrie dar, este clar, de la ridicarea licenţei companiei City Insurance toate preţurile la RCA au crescut foarte mult. Preţurile au crescut pe anumite segmente doar cu 20-25%, dar pe alte segmente şi de două sau chiar de trei ori în câteva cazuri punctuale. Companiile de asigurare vor reaşeza preţurile în matca lor, dar trebuie ţinut cont de faptul că primele RCA vor rămâne la un nivel mai mare decât au fost în primăvară pentru că ştim de ce a ajuns City Insurance în această situaţie, practicând un preţ pe RCA mult mai mic decât ceilalţi jucători din piaţă. Eu cred că acea stabilizare a preţurilor va începe anul acesta şi se va consolida anul viitor”, a declarat Antonio Souvannasouck, CEO, Asigest Broker, citat de Agerpres. Acesta susţine că tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%, referindu-se la cele pe 12 luni la clasa B0.
Toate celelalte companii care au rămas pe segmentul RCA se protejează şi măresc preţurile „pentru ca niciuna dintre ele să nu aibă un aflux foarte mare de asiguraţi de la City Insurance”, consideră brokerul.
Prețurile se vor alinia
„Toate companiile trebuie să ţină pasul cu această creştere pentru că, dacă nu ar ţine pasul, acea companie ar fi inundată de clienţii de la City şi, de aici, această stare de contagiune în ceea ce priveşte creşterea primelor”, a mai spus Antonio Souvannasouck.
La rândul său, Dorel Duţă, director general al Hobbit Broker de Asigurare consideră că există şi vor exista nişte ajustări de preţuri, dar ele trebuie tot timpul comparate cu tarifele de referinţă.
” Dacă ne uităm în trecut, poliţele se vindeau într-o piaţă concurenţială şi probabil că anumite societăţi aveau un apetit mai mare pentru RCA pentru a-şi creşte cota de piaţă şi vindeau la un preţ foarte jos, însă acest preţ foarte jos s-a dovedit a fi nesustenabil. O companie care practica preţurile destul de jos s-a dus în faliment pentru că nu a reuşit să-şi creeze rezerve. Tot timpul, când facem o afirmaţie despre preţ, ar trebui să avem în vedere tariful de referinţă”, a declarat Dorel Duţă.
Acesta a subliniat că preţurile de referinţă sunt calculate de o firmă independentă, care integrează toate datele din piaţa de asigurări. În opinia sa, tarifele RCA în timp se vor echilibra, pe măsură ce piaţa se reaşează.
Prețuri mai mici decât în UE, daune mai mari
Potrivit lui Mădălin Roșu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), în România, tarifele la RCA sun mai mici decât media Uniunii Europene, însă daunele unt mai mari.
„Dacă ne uităm la tariful pe care România îl practică în continuare, mult sub media europeană, dar costurile cu daunele sunt peste media europeană, atunci avem o problemă, ceva nu este sustenabil. Şi, atunci, ne întoarcem la comportamentul şoferilor, la despăgubirile într-o continuă creştere, la costuri anormale pe care le avem în România la zona de reparaţii, la închirieri pentru vehicule care au explodat în ultimii ani. Evoluţia tarifelor ţine cont în mod direct de despăgubiri. Să nu uităm totuşi cel mai important lucru: în orice legislaţie în domeniul RCA elementul central îl reprezintă protecţia victimei/a păgubitului”, a declarant șeful BAAR.