Poliția a capturat o grupare de hoți de carburanți din Galați și Vrancea. La domiciliile hoților, 6,5 tone de carburanți
Poliţiştii de la serviciul „Investigaţii Criminale” din cadrul IPJ Galaţi au prins în flagrant pe membrii unei grupări de hoţi de carburanţi care acționa în județele Galați și Vrancea și care au reușit să fure zeci sau sute de tone de carburanți de la o societate de exploatare petrolieră.
Potrivit anchetatorilor, cei 9 membri ai grupului de infractori au acționat neîntrerupt din 2018 şi până în prezent, „succesul” lor asigurat de faptul că din grupare făceau parte și mai mulţi angajaţi ai societății care, cu complicitatea unor agenţi de pază, furau sistematic importante cantități de carburanți de la exploatările petroliere la care lucrau.
„Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi i-au prins în flagrant pe unii dintre membrii grupării chiar în timp ce furau gazolină, având la ei 350 de litri de combustibil.
La aceeaşi dată, beneficiind de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului Criminalistic, Serviciului Acţiuni Speciale, a Poliţiei Municipiului Tecuci, toate din cadrul IPJ Galaţi, dar şi din cadrul IPJ Vrancea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, au fost puse în executare un număr de 9 mandate de percheziţie domiciliară şi 9 mandate de aducere. Activităţile au fost desfăşurate pe raza localităţilor Munteni, Buciumeni, Ţepu şi Matca din judeţul Galaţi şi Homocea din judeţul Vrancea”, se spune în comunicatul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați.
La percheziţiile efectuate la locuințele celor 9 membri ai grupării, poliţiştii au descoperit peste 6,5 tone de carburanți.
Cei nouă suspecți au fost duşi la audierile de la sediul IPJ Galaţi, patru dintre aceștia fiind reţinuti pentru 24 de ore, pe baza de ordonanţă, și prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci cu propunere de arestare preventivă.
Sorin Costea