Poliția Capitalei: Noi detalii despre cazul polițistului care a lovit mortal o copilă
Poliţia Capitalei precizează că agentul implicat în accidentul din Sectorul 1, soldat cu moartea unei fetiţe şi rănirea alteia, participase la verificări privind respectarea măsurilor anti-COVID la patru unităţi de învăţământ.
Conform Poliției Capitalei, la momentul accidentului agentul făcea verificări solicitate de Evidenţa Populaţiei.
„Poliţistul nu se îndrepta spre vreo unitate de învăţământ şi nu urma să susţină vreun curs”, subliniază sursa citată.
Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a transmis, luni, că dezminte informaţiile conform cărora, la momentul accidentului, poliţistul din cadrul Secţiei 5 se deplasa la o unitate şcolară.
„Din datele puse la dispoziţie, până la acest moment, de către subunitatea de poliţie, rapoartele poliţiştilor şi verificările efectuate de structura de control intern, a reieşit că pe parcursul zilei de 13 ianuarie, poliţistul în exercitarea atribuţiilor de serviciu a participat, conform unui plan de acţiune, la verificări privind modul în care sunt respectate prevederile privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, verificări ce au avut loc la patru unităţi de învăţământ. Ulterior, poliţistul s-a deplasat pentru soluţionarea unor lucrări, verificări solicitate de către structura de evidenţă a populaţiei. Poliţistul nu se îndrepta spre vreo unitate de învăţământ şi nu urma sa susţină vreun curs”, a precizat Poliţia Capitalei.
Conform sursei citate, la nivelul Poliţiei Capitalei structura abilitată să desfăşoare cursuri de educaţie rutieră este Biroul Educaţie Rutieră din cadrul Brigăzii Rutiere.
„Poliţiştii din cadrul secţiilor, alături de structura de prevenire de la nivelul Poliţiei Capitalei, pot şi desfăşoară activităţi de educaţie antiinfractională„, a menţionat aceeaşi sursă.
Poliţistul a accidentat joi, două copile care traversau strada pe trecerea de pietoni. Aciidentul a avut loc în Sectorul 1 al Capitalei. În urma impactului, una dintre copile a murit, cealaltă fiind transportată la spital.
Poliţistul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.