Poliția Capitalei verifică respectarea măsurilor anti-COVID de către populație
Poliţiştii bucureşteni vor intensifica activităţile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus înregistrate în ultima perioadă, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Ciprian Romanescu.
„În acest sens poliţiştii vor acţiona în principalele zone ale Capitalei – în toate sectoarele atât în mijloacele de transport subterane, dar şi de suprafaţă, în centrele comerciale, în magazine, precum şi în spaţiile aglomerate care de obicei au fost identificate ca fiind terase, discoteci, baruri şi restaurante. Activităţile de control vor fi efectuate cu suportul Jandarmeriei, Poliţiei Locale, Direcţiei de Sănătate Publică, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă. Scopul acestor acţiuni nu este să aplicăm amenzi dar nu vom tolera nicio abatere de la lege. Rugăm cetăţenii să respecte normale legale în vigoare privind pandemia de COVID-19. În acest sens le recomandăm să poarte mască în spaţiile unde acest lucru este obligatoriu, în magazine, în mijloace de transport în comun, în spaţii închise, la locul de muncă. Totodată, să păstreze distanţarea socială şi în situaţia în care organizează evenimente să ţină cont de numărul maxim prevăzut de lege pentru participanţi la aceste evenimente”, a afirmat inspector principal de poliţie Ciprian Romanescu.
El a subliniat că scopul poliţiştilor nu este de a sancţiona, ci este acela ca oamenii să conştientizeze că „viaţa şi sănătatea sunt cele mai importante”.
„Scopul nostru nu este să sancţionăm, nu este să aplicăm amenzi, dar dorim ca toate persoanele să conştientizeze că viaţa şi sănătatea sunt cele mai importante. Suntem la datorie şi vom aplica legea în spiritul şi litera ei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.