Poliţia de Frontieră: 7.820 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară sâmbătă, în creştere cu 6,1% faţă de ziua precedentă
Poliţia de Frontieră anunţă duminică dimineaţă că 7.820 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară sâmbătă, în creştere cu 6,1 % faţă de ziua precedentă.
„În data de 02.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.809 de persoane, dintre care 7.820 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 6,1 % faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.563 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 12%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.336 cetăţeni ucraineni (scădere cu 9,7%)”, transmite Poliţia de Frontieră.
De la declanşarea acestei crize, până la data de 02.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 610.940 cetăţeni ucraineni.
În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români pana la capacitate maximă, precizează Poliţia de Frontieră.