09:34, 09.10.2024 • ACTUALITATE
Poliția a întrerupt un botez la care participau zeci de persoane
Poliţiştii din Urziceni, judeţul Ialomiţa, au întrerupt un botez la care participau zeci de persoane. Organizatorul evenimentului și invitații au fost amendați.
Conform IPJ Ialomiţa, sâmbătă după amiază poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Urziceni s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Urziceni, este organizat un eveniment privat, respectiv un botez, la care participă mai multe persoane.
Oamenii legii au descins la locuinţa respectivă iar în imobil au fost identificate 45 de persoane, care au fost legitimate, evenimentul privat fiind întrerupt.
Cei 45 de participanţi la petrecere precum şi organizatorul evenimentului au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 27.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legii privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.