Politica românească: între pomenile PSD, servilismul PNL și absurditățile USR

Publicat: 17 dec. 2024, 07:23, de Radu Caranfil, în ANALIZĂ , ? cititori
Politica românească: între pomenile PSD, servilismul PNL și absurditățile USR

Politica ar trebui să fie arta negocierii și a găsirii unui echilibru între interese divergente, însă în România, partidele au transformat-o într-un joc al orgoliilor, al refuzurilor sistematice și al iluziilor de grandilocvență. PSD promite etern ceea ce nu poate livra, adâncind dependența unui electorat captiv. PNL își negociază supraviețuirea într-un servilism golit de viziune, iar USR, cândva portdrapelul unei noi generații, a devenit o enclavă intelectualistă, incapabilă să coboare la masa negocierilor sau să își definească priorități strategice clare.

Între aceste extreme, România se scufundă într-o confuzie politică profundă, lipsită de lideri care să reunească energia socială și să dea sens unei democrații tot mai fragile. Sensul fundamental al politicii – acela de a construi punți și soluții – rămâne doar o teorie frumoasă, uitată în practică.

PSD: arta pomenilor infinite

Despre PSD știm totul și totul ne enervează. Este partidul pomenilor eterne, al promisiunilor care îngrașă speranțe și golesc buzunarele statului. Însă, de data aceasta, liderul Marcel Ciolacu a reușit performanța de a transforma o înfrângere la prezidențiale și un scor jenant la parlamentare într-un fel de „victorie morală”. Cum? Simplu. Prin retorica resemnării active: „Ne-am asumat, am pierdut, dar continuăm.” Adevărul este că Ciolacu rămâne relevant doar pentru că PSD are structuri locale puternice care îi permit să își mențină o umbră de influență. Baronii locali nu pleacă nicăieri, iar Ciolacu știe să joace acest joc vechi și obositor. Dar până când? Până când electoratul rural, captiv pomenilor și discursurilor populiste, va realiza că PSD oferă doar soluții pe termen scurt, niciodată o viziune pe termen lung.

PNL: gloria pierdută și statutul de partid-satelit

Dacă PSD își găsește energia în trecutul baronial, PNL trăiește astăzi într-o stare de slugărnicie cronică. Odată partidul liberalismului luminat, al liderilor cu anvergură, PNL a devenit o umbră docilă, dependentă de ciolan și de Putere. Sub actuala conducere, liberalii sunt captivi unui compromis continuu, incapabili să își revendice autonomia. Singurul licăr de speranță vine din Oradea, unde Ilie Bolojan demonstrează că, dacă ești disciplinat și vizionar, poți genera rezultate. Dar și Bolojan are limitele sale: baronii liberali nu vor ceda ușor. Reforma, dacă va veni, va fi o luptă lungă și dureroasă. Deocamdată, PNL rămâne un partid fără coloană vertebrală, căutându-și direcția între servilism și oportunism.

USR: ciudățenia care nu știe ce vrea să fie

Și ajungem la USR, partidul care a început ca o revelație a politicii românești și care acum pare mai degrabă o enigmă derutantă. La debut, USR a fost altceva: tehnocrat, curat, pro-european. Era speranța celor dezamăgiți de vechea clasă politică. Dar undeva pe drum, acest partid a pierdut esența negocierii, adică tocmai sensul fundamental al politicii. În loc să construiască punți, să stabilească alianțe și să își consolideze poziția, USR preferă să fie un fel de sectă intelectualistă care refuză să se implice în jocul real al puterii.

De ce nu-l susține USR pe Nicușor Dan?

Misterul deciziei USR de a nu-l sprijini pe Nicușor Dan în cursa prezidențială e profund. Nicușor Dan nu doar că a fondat acest partid, dar rămâne unul dintre puținii oameni din politica românească percepuți ca fiind integri și credibili. Refuzul USR de a-l susține arată o lipsă de strategie pe termen lung și o incapacitate de a înțelege prioritățile electorale. Mai mult, acest gest alimentează confuzia electoratului lor, care se întreabă ce urmărește, de fapt, acest partid.

Eșecul cu Elena Lasconi: o lecție ignorată

Elena Lasconi, în mod clar, nu este soluția ideală pentru o candidatură prezidențială. Voturile sale au fost mai degrabă un vot de protest împotriva unui extremism periculos decât un vot pentru viziunea sa. Insistența USR de a o promova ca pe o alternativă viabilă demonstrează încă o dată incapacitatea partidului de a evalua corect situația politică. Dacă USR dorește să fie luat în serios, trebuie să recunoască realitatea: candidatul comun pro-european are nevoie de sprijinul tuturor forțelor democratice, iar Lasconi trebuie să se retragă.

Absența de la negocierile pentru Guvern: o decizie suicidară

USR continuă să refuze să participe la negocierile preliminare pentru formarea noului Guvern. Acest boicot voluntar este un act de autoizolare politică care descurajează electoratul și îi oferă adversarilor o oportunitate de aur de a-i marginaliza. Politica este despre compromisuri, iar refuzul de a se prezenta la masa negocierilor echivalează cu o renunțare la relevanță.

Viitorul politicii românești, între frică și speranță

În acest peisaj dominat de un PSD stagnant, un PNL servil și un USR dezorientat, România rămâne blocată între trecut și un viitor incert. Electoratul cere lideri curajoși, vizionari, capabili să negocieze fără să-și piardă busola morală. Fără o schimbare reală, riscul este ca politica românească să devină un teatru absurd, unde fiecare partid se autosabotează.

Acum, mai mult ca oricând, politica românească are nevoie de o resetare profundă, de lideri care să pună binele comun mai presus de ambițiile personale. Și poate, doar poate, acest moment de criză va naște liderii de care avem cu adevărat nevoie.

Mai avem șanse să câștigăm împotriva extremiștilor?

Da, avem șanse să câștigăm împotriva extremiștilor, dar asta presupune un efort colectiv, luciditate și acțiuni strategice pe mai multe niveluri. Lupta nu este ușoară, dar nici imposibilă. Iată câteva direcții esențiale care pot face diferența:

1. Educația ca armă principală

Extremismul câștigă teren mai ales în rândul celor deziluzionați, care nu au acces la informații corecte sau care se simt marginalizați. O educație solidă, orientată spre gândirea critică și înțelegerea valorilor democratice, este esențială pentru a dezamorsa acest pericol. Educația politică trebuie integrată în școli, pentru ca tinerii să înțeleagă mecanismele puterii și să recunoască manipularea.

2. Instituții puternice și credibile

Extremiștii se hrănesc din neîncrederea în instituțiile statului. Dacă acestea funcționează corect, sunt transparente și servesc cetățenii, extremismul pierde teren. Reforma reală a instituțiilor publice, de la justiție la administrație, este o prioritate absolută.

3. Lideri care inspiră

România are nevoie de lideri care să ofere soluții concrete, nu doar discursuri moralizatoare. Politicienii trebuie să depășească populismul și să vină cu programe realiste, să se apropie de oameni fără să recurgă la promisiuni deșarte.

4. Solidaritatea socială

O societate divizată este teren fertil pentru extremism. Construirea unui sentiment de comunitate, în care diversitatea este văzută ca o forță, nu ca o amenințare, poate descuraja discursurile care mizează pe frică și ură.

5. Media responsabilă

Presa are un rol crucial. Trebuie să expună și să demonteze retorica extremistă, să ofere platforme pentru dezbateri constructive și să evite amplificarea mesajelor de ură în numele senzaționalului.

6. Implicare civică

Oamenii obișnuiți pot face diferența. De la participarea la vot până la inițiativele locale și activismul civic, implicarea comunității este antidotul pasivității care permite extremismului să crească.

7. Uniunea europeană și NATO: o ancoră de stabilitate

Aderarea la valorile europene și cooperarea cu partenerii internaționali sunt cruciale. Susținerea democrației și a statului de drept în România beneficiază de sprijin extern, dar trebuie consolidate de eforturi interne.

Scoateți mintea și sufletul la bătaie! Barbarii chiar sunt la porțile Romei.

Victoria împotriva extremiștilor nu va veni peste noapte. Dar cu voință, strategie și un angajament autentic față de valorile democratice, este posibil să limităm influența lor și să construim o societate mai unită, rezilientă și conștientă de pericolele populismului și ale urii. Lupta începe cu fiecare dintre noi.