Politician: „Termenul de al IV-lea Reich este pe deplin justificat”
Vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski a acuzat Germania că încearcă să impună „un al IV-lea Reich” în Uniunea Europeană sub forma unui „stat centralizat” în care Berlinul să ia toate deciziile, potrivit EFE.
Kaczynski, preşedintele Partidului Lege şi Justiţie, aflat la guvernare în Polonia din 2015, a declarat într-un interviu publicat luni de săptămânalul polonez Sieci că „germanii afirmă deschis că ei sunt cei care decid” şi că „termenul de al IV-lea Reich este pe deplin justificat”. „Nu are nimic negativ, nu se referă la cel de-al III-lea Reich (regimul nazist), ci la Sfântul Imperiu Romano-German”, a explicat vicepremierul polonez.
Cuvântul „federaţie”, un eufemism
Într-o referire la noul guvern de coaliţie din Germania, liderul ultraconservator polonez a afirmat că trebuie să le fim „recunoscători, într-un anumit sens, pentru că au spus foarte clar că vor să construiască un stat federal european – sub autoritatea lor, desigur”. Totodată, Kaczynski a apreciat că, în opinia sa, cuvântul „federaţie” este un eufemism pentru a face referire la un stat centralizat.
Pe de altă parte, Kaczynski s-a referit la „forţele de rezistenţă care se opun acestor planuri, printre care şi ţările mari, precum Italia, Spania şi Franţa”, o referire la formaţiunile naţionaliste şi antieuropene din aceste ţări, cum este cazul formaţiunilor VOX din Spania, Adunarea Naţională din Franţa sau Frăţia din Italia.