Politicul și anarhia nu au ce căuta într-un protest democratic!

Publicat: 14 ian. 2024, 13:28, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE , ? cititori
Politicul și anarhia nu au ce căuta într-un protest democratic!
Scrisoare deschisă COTAR

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) salută orice protest democratic, fără implicarea factorului politic și fără anarhie! Soluția este continuarea dialogului cu autoritățile.

Scopul nostru este să obținem modificări legislative în favoarea românilor și a economiei României, nu să dăm jos guverne sau să punem guverne. COTAR a anunțat organizarea unor proteste în luna ianuarie, dar nu este organizator al manifestațiilor din aceste zile și nici nu a participat la întâlnirile cu Guvernul.

Din punctul nostru de vedere, aceste proteste, chiar spontane fiind, nu trebuie să degenereze și nu trebuie să se transforme în anarhie. Noi toți, transportatori, agricultori și alte categorii din industrie trebuie să ne punem la masa discuțiilor, pentru negocieri.

„Vin mai ales cu un îndemn la vigilență, în astfel de momente. Să nu uităm ce se poate întâmpla atunci când economia unui stat ajunge în colaps. Toate măsurile pe care le negociem trebuie să fie sustenabile și să nu ducă țara în haos. S-au mai bucurat și alte popoare de ieșirea în stradă a unor grupuri mari de protestatari, dar au constatat apoi că nu era spre binele lor, iar unii nu și-au revenit nici astăzi din aceste situații de criză care au fost create cu mulți ani în urmă. Interesul nostru nu este să ne distrugem economia și să ajungem la imposibilitatea de a ne mai achita datoria externă, pentru că după ce se ajunge în situația asta, statul eșuat este preluat, fiind considerat neguvernabil, iar cineva ne poate cumpăra datoria externă, cu garanții pe toate activele statului – ceea ce s-a mai întâmplat și în cazul altor țări. La așa ceva duce haosul, dacă protestele degenerează, nicidecum la ceea ce cred unii protestatari care scandează în aceste zile lozinci din decembrie 1989. Suntem un stat democratic și trebuie să ne apărăm interesele, înțelegând cum funcționează economia unui stat. Tocmai de aceea, noi analizăm situația și propunem soluții” – a transmis Vasile Stefanescu, Președinte COTAR. COTAR reprezintă peste 100.000 de membri din transporturi de persoane, urbane , suburbane ,judetean ,interjudetean ,transportul de marfă, taximetrie, școli de șoferi, unități reparatoare auto,brokeri de asigurări si activitatile conexe ale acestora  fiind confederație reprezentativă pe sectoarele pe care le reprezinta .

Am anunțat și noi, încă de anul trecut, ca vom protesta în stradă dacă în luna Ianuarie nu se vor finaliza discuțiile cu autoritățile în legătură cu problemele din transport și din piața de asigurări. Am analizat revendicările celor care protestează în aceste zile și credem că 70% dintre acestea pot fi rezolvate într-un termen rezonabil. Propunerile sunt pertinente, unele fiind foarte urgente și necesare, iar unele soluțiile le-am prezentat și noi, încă de la finalul anului trecut. Rezolvarea stă în mâna autorităților din România.

COTAR, având experiență relevantă atât în organizarea acțiunilor de protest de amploare, cât și în negocierea cu autoritatile și în înțelegerea mecanismelor pe baza cărora funcționează Romania ca stat, transmitem o opinie pragmatică și argumentată cu privire la lista celor 7 capitole de revendicări ale protestatarilor din agricultură și transporturi.

1. În legătură cu plafonarea prețului RCA la un tarif de 4.500 de lei pentru clasa de bonus B0 – considerăm că initiative, în aceată formă, nu poate fi implementată, din 2 motive: a) acel tarif este nesustenabil, dacă mai vrem ca acea poliță RCA să poată despăgubi daunele produse din accidente. City Insurance a vândut polițe RCA la acel nivel de preț și a dat faliment, producând pagibe uriașe pe această piață.

De asemenea, plafonarea pe termen lung a unui preț contravine legislației europene, iar o astfel de măsură nu poate fi menținută nici măcar pe termen mediu. Se poate face, însă, altceva: se poate lua ca reper tariful RCA de referință, care este unul sustenabil, astfel încât orice tarif RCA care depășește acel nivel să fie redistribuit de către BAAR spre una dintre companiile de asigurări care să fie obligată să îl accepte, la tariful de referință publicat pe site-ul ASF.

În cazul transportatorilor, tariful de referință publicat în luna decembrie 2023, valabil timp de 6 luni, este de 8.609 lei. Tariful nu a fost calculat nici de COTAR, nici de ASF și nici de vreo firmă de asigurări. Este un tarif calculat de o firmă de consultanță din „Big 4”, tarif RCA complet sustenabil și despre care nu se poate bănui că va conduce la falimentarea unui nou jucător din piața RCA, dar va fi aproape la jumătate din prețurile reale de vânzare ale RCA-ului de astăzi pentru transportatori.

b) În legătură cu propunerile de suspendare a poliței RCA – propunerea este 100% realizabilă, pe modelul din Germania sau Italia: cu un simplu e-mail și o declarație pe proprie răspundere care se transmite cu câteva zile înaintea suspendării poliței RCA către compania de asigurări care a emis respectiva poliță RCA și către Poliție. Eventual, s-ar putea transmite și către BAAR. ASF poate emite o astfel de normă în cel mult 3 săptămâni. Măsura poate fi realizabilă în forma propusă de noi, în termen scurt. Nu excludem existența altor variante ce ar putea fi mai bune.

2. Scurtarea timpilor de trecere a frontierei, prin optimizarea controlului la frontiere. Toate cele 3 măsuri de la acest capitol pot fi implementate în termen de aproximativ 3 luni. Aici ne referim inclusiv la măsuri logistice care trebuie autorizate, cum ar fi mutatea cântarelor în diverse puncte de frontieră sau lărgirea în vama a spațiului de control.

3. Echitatea fiscal și creșterea beneficiilor fiscale neimpozabile pentru angajații din transporturi. Alocația neimpozabilă la nivelul de 230 lei/zi nu credem că poate fi susținută integral, ținând cont de modul în care a fost costruit bugetul de stat pentru anul 2024. Poate fi realizată începand de anul acesta, dar, cel mai probabil, nu la o astfel de valoare, chiar dacă pretenția transmisă este absolut pertinentă.

La fel se pune problema și în ceea ce privește creșterea valorii zilnice pentru masa angajaților delegați. Această măsură poate fi subiectul unei negocieri cu Ministerul Finanțelor și, în mod sigur, pot fi create termene și valori de decontare a acestor costuri. Măsura este realizabilă, de asemenea, în cel mult 3 luni.

4. Reglementarea unui mediu de concurență loială în transporturi. Din păcate, toate cele 5 măsuri propuse de către cei care au mers în aceste zile la negocierile de la Guvern sunt imposibil de implementat, atât timp cât România este membră UE și are obligația respectării regulamentelor și legislației europene. Această revendicare nu poate fi implementată, neexistând un cadru juridic european care să permită adoptarea unor astfel de măsuri.

5. Posibilitatea recuperării unui procent din acciza la combustibil (motorina profesională) – este, fără îndoială, o măsură foarte utilă și necesară în transportul rutier. Considerăm că poate fi implementată într-un termen rezonabil o subvenție pe litrul de combustibil, dar nu trebuie să uităm că azi avem cea mai mică acciză la carburant, la nivel european.

6. Aplicarea Ro-Etransport doar la mărfurile cu risc fiscal ridicat – Aplicarea acestui sistem poate fi implementată doar în măsura în care cadrul juridic european permite aceste excepții. Ministerul Finantelor poate pronunța asupra acestui aspect. Răspunsul lor ar trebui să poată fi transmis în cursul următoarelor zile. Este o măsură utilă pentru transportatori și care nu generează costuri din partea bugetului de stat.

7. Controlul strict al camioanelor pe teritoriul României – COTAR susține aplicarea unui tratament nediscriminator în relația cu orice operator economic, indiferent de naționalitatea acestui operator. Dacă un transportator circulă în suprasarcină, nu respectă timpii de condus, etc., trebuie să se supună consecințelor legale. Sub protecția unui transport umanitar al unui stat aflat în conflict armat se poate întâmpla să aibă loc abuzuri. Autoritețile române nu trebuie să permită așa ceva. Le reamintim angajaților cu rol de control că refuzul de a aplica legea în relația cu anumiți operatori economici consituie infracțiune!

Ministrul Transportatorilor și reprezentanți din partea Ministerului Afacerilor Interne au obligația sa se prezinte în fata protestatarilor și să ofere explicațiile și soluțiile pe care le vor implementa până la finalul acestei luni, în baza unui protocol încheiat cu organizațiile patronale din domeniu. De asemenea, problema accesului camioanelor în Portul Constanța poate fi rezolvată prin măsuri de organizare logistică simple. Propunerea poate fi implementată până la sfârșitul acestei luni sau cel târziu în luna Februarie.