”Poliție politică” în ASF! Conducerea îi investighează pe indezirabili
Cristian Muntean este cercetat disciplinar de echipa lui Nicu Marcu. A patra oară!
Cristian Muntean, avertizorul de integritate care a pus pe masa Parlamentului şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) mai multe documente şi informaţii care arată starea de fapt a Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), este cercetat disciplinar a patra oară de subalternii lui Nicu Marcu, preşedintele ASF, în condiţiile în care hărţuirea avertizorului de integritate este interzisă de directiva europeană în materie şi de legea 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public (de integritate), scrie Bursaa.
Cristian Muntean a dezvăluit, în mai 2021, în faţa membrilor comisiilor reunite de buget, finanţe, bănci şi piaţă de capital ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, următoarele:
1. În domeniul asigurărilor, conducerea ASF a favorizat operatorii economici supravegheaţi (asigurătorii), prin interpretarea defectuoasă a legislaţiei, omisiunea aplicării de sancţiuni sau aplicarea unor sancţiuni neproporţionale, simbolice faţă de natura faptelor constatate şi care afectează inclusiv bugetul de stat;
2. Atitudinea conducerii ASF faţă de asigurători a dus la vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale asiguraţilor;
3. Conducerea ASF a omis sesizarea autorităţilor competente atunci când au fost identificate nereguli grave rezultate în urma controalelor şi care impuneau alte verificări, pe care ASF nu este abilitată să le desfăşoare;
4. Conducerea ASF a emis acte administrative care serveau intereselor operatorilor economici aşa-zişi supravegheaţi;
5. Conducerea ASF are politici de personal pe criterii subiective: rudenie (gineri, soţii), interese personale (amante), cât şi în baza recomandărilor venite din partea operatorilor economici aşa-zişi supravegheaţi;
6. Presiuni directe exercitate de către Nicu Marcu, preşedintele ASF), pentru a forţa anumiţi angajaţi de a semna acte adiţionale ale contractelor de muncă ce prevedeau reducerea salariilor cu 25-30%, în timp ce veniturile consiliului ASF au rămas intacte.
În legătură cu situaţia de mai sus şi cu cea de-a patra cercetare disciplinară, Cristian Muntean nu a declarat nimic ziarului BURSA, invocând faptul că legea nu-i permite.
Motivele invocate de conducerea ASF la declanşarea anchetei interne sunt puerile. Conform art. 26 din legea avertizorilor de integritate, la cercetarea disciplinară, la solicitarea avertizorului de integritate cercetat trebuia să asiste presa, un reprezentant al sindicatului sau al asociaţiei profesionale sau un reprezentant al salariaţilor, iar acest lucru trebuia anunţat de ASF, pe pagina proprie de internet, cu cel puţin trei zile lucrătoare înaintea şedinţei Comisiei de Cercetare Disciplinară, sub sancţiunea nulităţii raportului şi a sancţunii disciplinare ce urmează a fi aplicată.
Articolul integral pe Bursa