12:33 • Internațional
Polițist atacat cu cuţitul la Cannes
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/08/WhatsApp-Image-2021-08-18-at-19.27.13.jpeg)
Cutit
Un poliţist a fost rănit, luni dimineaţa, într-un atac cu cuţitul la Cannes, oraș din sudul Franţei. Agresorul a fost “neutralizat”, a anunţat ministrul francez al Internelor.
Potrivit lui Gerald Darmanin, anchetatorii iau în calcul “pista teroristă”. Potrivit BFM TV, atacatorul a deschis portiera unei maşini de poliţie care staţiona în faţa unui comisariat şi l-a înjunghiat pe ofiţerul care se afla la volan, după care a încercat să atace şi un alt poliţist aflat în vehicul, dar un al treilea coleg al lor din maşină a tras cu arma din dotare, rănindu-l grav pe agresor.
Poliţistul înjunghiat a fost salvat de vesta antiglonţ. Atacul survine în contextul în care criminalitatea şi terorismul se numără între principalele preocupări ale alegătorilor francezi, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din primăvara anului viitor.