Polițiști agresați și mituiți. DNA a intrat pe fir
DNA a intrat pe fir în cazul bărbatului care a mituit cu bani doi polițiști pe care i-a agresat atât verbal cât și fizic. Pentru a scăpa de mai multe acuzații, acesta era dispus să ofere oamenilor legii sume cuprinse între 3.000 și 30.000 de lei. Însă, înainte de a rezolva problema cu bani, acesta a încercat să o rezolve cu pumnii.
Agenți de poliție agresați și mituiți
Totul a început pe data de 19 februarie 2024, când inculpatul ar fi promis unor agenți de poliție o sumă cuprinsă între 3.000 și 30.000 de lei. În schimbul acestei sume, cei doi polițiști ar fi trebuit să nu dispună față de acesta măsurile legale, în legătură cu mai multe infracțiuni săvârșite în urmă cu puțin timp (distrugeri provocate unui autoturism cu care s-ar fi șicanat în trafic, acroșarea unui alt autovehicul în parcarea unui mall și refuzul de a i se recolta probe biologice).
Concret, în data de 19 februarie 2024, în timp ce se afla în sediul unei secții de poliție din municipiul Iași unde urma să fie cercetat pentru aspectele menționate mai sus, inculpatul ar fi amenințat doi polițiști cu exercitarea unor violențe fizice, l-ar fi lovit pe unul dintre ei, după care, observând că această abordare nu va duce la nici un rezultat favorabil, acesta din urmă le-ar fi oferit agenților sumele de bani menționate mai sus pentru a nu fi tras la răspundere penală.
Ce spun procurorii DNA?
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06 martie 2024, a inculpatului R.G.C., pentru comiterea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– ultraj (două fapte),
– refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice,
– distrugere,
– amenințare.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 19 februarie 2024, inculpatul ar fi promis unor agenți de poliție remiterea unor foloase necuvenite, constând în sume de bani cuprinse între 3.000 lei și 30.000 de euro, pentru ca polițiștii să nu dispună față de acesta măsurile legale, în legătură cu mai multe infracțiuni săvârșite în urmă cu puțin timp (distrugeri provocate unui autoturism cu care s-ar fi șicanat în trafic, acroșarea unui alt autovehicul în parcarea unui mall și refuzul de a i se recolta probe biologice).
Concret, în data de 19 februarie 2024, în timp ce se afla în sediul unei secții de poliție din municipiul Iași unde urma să fie cercetat pentru aspectele menționate mai sus, inculpatul ar fi amenințat doi polițiști cu exercitarea unor violențe fizice, l-ar fi lovit pe unul dintre ei, după care, observând că această abordare nu va duce la nici un rezultat favorabil, acesta din urmă le-ar fi oferit agenților sumele de bani menționate mai sus pentru a nu fi tras la răspundere penală.
Inculpatului R.G.C. i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 07 martie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”, se arată în comunicatul emis de DNA.