Polițiști din Baia Mare, prinși de șeful lor la terasă. Agenții erau în timpul programului
Incident jenant în Baia Mare. Mai mulți polițiști au fost prinși, chiar de șeful lor, în timp ce se aflau la terasă. Situația este una extrem de gravă, având în vedere că aceștia erau în timpul programului.
Polițiști, la terasă în timpul programului de muncă
Incident jenant la Baia Mare. O patrulă a poliției locale a fost surprinsă de șeful lor la o terasă în timpul programului de lucru. Cei patru polițiști nu au avut nicio explicație pentru comportamentul lor, iar primarul interimar al orașului a promis sancțiuni severe.
Primarul a descoperit că polițiștii locali, care formau două echipaje, se aflau la o terasă, unde serveau cafea, în loc să fie în patrulare, aceasta fiind sarcina lor. Situația a fost agravată de faptul că aceștia se aflau în timpul programului, dar aveau cu totul alte activități.
Vizibil nemulțumit, primarul Doru Dancuș a filmat întreaga scenă și a transmis-o live, solicitând un raport urgent pentru cele două echipaje și inițierea unei comisii de disciplină. Edilul a fost extrem de șocat de cele văzute și a luat imediat măsuri în cazul celor patru agenți.
„Domnule Perian, raport urgent pentru cele două echipaje, comisie de disciplină și OUT”, a declarat Dancuș.
Se pare că doi dintre polițiștii surprinși la terasă nu sunt la prima abatere. Aceștia ar fi luați în evidență cu antecedente similare.
„Îi vedeți, da? Mașina parcată și domnii la cafea…cu domnișoara…deci, raport. Voi sunteți la a doua abatere. Să facem procedurile…îmi pare rău pentru voi. Văd mașina de poliție locală și poate văd ceva victime colaterale. Beau ceva cafea băieții, pe aici, pe undeva…sau s-ar putea să patruleze. Ce faceți aici? Ați avut sesizare?
Acum dau mâna cu voi, dar o să dau la plecare…1,2,3,4…cu voi doi am mai avut treabă…Absolut jenant! Absolut jenant ceea ce faceți. Aveți vreo explicație? D-aia v-am dat mașină să patrulați? Ați obosit de dimineață? La ce oră ați intrat în tură? La 07:00? Toți 4 ați venit cu mașina asta?
De ce nu ați venit cu mijlocul de transport în comun? Nu există nicio scuză, suntem live acum. Comisia de disciplină pentru voi! Nu am ce să mai discut cu voi! Nerușinați, nu le este rușine. D-aia sunt plătiți! Comisia de disciplină…OUT! Nu se mai iartă”, se aude în cadrul filmării