Percheziții în lanț în Argeș, Olt și Vâlcea (Video)
Polițiștii au efectuat marți dimineața 25 de percheziții în județele Argeș, Olt și Vâlcea, la persoane fizice și juridice, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de evaziune fiscală, sustragere de sub sechestru, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice a IPJ Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au realizat o percheziție în județul Argeș, 16 în Olt și 8 în Vâlcea.
Din investigații a reieșit că, în perioada 2019-2020, o firmă ar fi pus la punct un circuit evazionist, înregistrând în evidențele contabile facturi fiscale pentru achiziții de agregate minerale de la mai mulți furnizori, existând suspiciuni că relațiile comerciale ar fi fost fictive. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 115.000 de lei.
De asemenea, aceeași persoană juridică ar fi antedatat facturi fiscale pentru vânzarea a trei autovehicule, în încercarea de a evita instituirea măsurii de sechestru asupra acestora, simulând vânzarea către o altă persoană juridică implicată în lanțul infracțional. În total, 24 de persoane au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri.
Cercetările continuă pentru a stabili toate aspectele situației și pentru a identifica măsurile legale necesare.