Dan Diaconescu audiat pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu minore
Au loc percheziții în acest moment la locuința din București a fostului patron OTV – Dan Diaconescu. Acesta ar urma să fie dus la audieri la Poliția Județeană Constanța, fiind acuzat că a întreținut relații sexuale cu două minore, fiind surori gemene.
Perchezițiile sunt făcute de polițiștii de la Biroul Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Judecătoriei Constanța, conform unor informații pe surse.
„La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat de 55 de ani, din municipiul București, într-un dosar în care sunt sesizate fapte de natură penală pe care acesta este bănuit că le-ar fi săvârșit”, a transmis Poliția Județeană Constanța, fără a preciza despre ce fapte penale este vorba.
Dan Diaconescu a fost eliberat din închisoare, în luna noiembrie 2017, ca urmare a deciziei luate de magistraţii Tribunalului Ilfov, care i-au admis cererea de eliberare condiţionată. Cu toate acestea, Dan Diaconescu a rămas cu pedeapsa complementară dispusă în 2015 de Curtea de Apel, când l-a condamnat pe acesta la închisoare.
Instanța a decis la acea vreme, pe lângă condamnarea la închisoare cu executare a fondatorului PP-DD, şi interzicerea desfăşurării de către acesta a oricărei activităţi în presa scrisă sau audio-video, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei de cinci ani şi şase luni.