Polițiștii din Vaslui au întrerupt două petreceri de botez organizate în curtea unor imobile
Indiferent de care este nivelul restricțiilor, oamenii care au programat ceva de sărbătorit, sărbătoresc. Ieri, 14 noiembrie, polițiștii din județul Vaslui au întrerupt două botezuri organizate în curtea unor imobile în comunele Tăcuța și Solești.
Organizatorii celor două evenimente şi participanţii identificaţi că nu respectau măsurile individuale de protecţie (17 persoane) au fost sancţionaţi cu amenzi în cuantum total de peste 24.500 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi Hotărârii de Guvern nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.
Peste 740 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au acţionat în ultimele 72 de ore, la nivel judeţean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei COVID-19.
42 de misuni specifice și acțiuni
Au fost derulate 42 de misiuni specifice şi acţiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special zonele aglomerate, centrele comerciale, pieţele, târgurile, restaurantele şi terasele, precum şi mijloacele destinate transportului de persoane.
În cadrul acţiunilor de control, au fost verificate peste 245 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate, peste 270 de mijloace de transport persoane (dintre care 170 destinate transportului în comun de persoane) şi au fost legitimate peste 1.920 de persoane.
Echipele de control au depistat peste 536 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală, acestea fiind sancţionate contravenţional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de peste 56.000 lei.
Totodată, poliţiştii au depistat şi 58 de persoane care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea sau libera circulaţie, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.000 lei.