Polițistul care și-a ucis soția și o colegă a acesteia, în coaforul de la Perla, ar putea fi eliberat
Gheorghe Vlădan, care a comis masacrul de la salonul de coafură Perla, din Dorobanți, ar putea fi eliberat condiționat în octombrie.
Criminalul care și-a ucis cu sânge rece soția și o colegă a acesteia a stat până acum 11 ani în spatele gratiilor și a beneficiat deja de o reducere a pedepsei de la închisoare pe viața la 25 de ani de detenție.
Două cereri de liberare condiționată formulate de Gheorghe Vlădan au fost până acum respinse, dar pe data de 8 octombrie expiră termenul de 10 luni acordat de judecători pentru reiterarea solicitării.
Faptul că Judecătoria Giurgiu și Tribunalul Giurgiu au stabilit doar 10 luni pentru ca Vlădan să dea „dovezi temeinice de îndreptare” face ca asasinul de la Perla să aibă șanse mai mari de acestă dată.
După ce magistrații au analizat condițiile liberării condiționate din vechiul cod penal și cele din noul cod penal, au ajuns la concluzia că legea mai favorabilă în cazul lui Vlădan este cea din 1969.
Judecătorii au reținut deja, în motivare, că Gheorghe Vlădan a executat fracția obligatorie din pedeapsă pe data de 08.12.2022, așa că eliberarea condiționată ține de evaluarea lui comportamentală.
În ziua de 5 martie 2012, Gheorghe Vlădan, angajat al MAI, a pătruns în Coaforul Perla din Capitală, unde a deschis focul asupra soției lui, a angajaților și a clienților de acolo.
Florina Vlădan a murit alături de o colegă care încerca să o protejeze, iar alte 6 persoane au fost rănite. Niciunul dintre cele 11 cartușe n-a ratat ținta.