Polonia: Alga aurie, cauza morții a peste 250 de tone de pești în fluviul Oder
Potrivit unu raport preliminar, o algă toxică este cauza morții, în această vară, a aproape 250 de tone de pești în fluviul Oder, au anunțat autoritățile poloneze, transmite AFP.
Dezastrul este consecința degradării calității apei fluviului Oder din cauza temperaturilor ridicate din această vară și a scăderii nivelului fluviului, ceea ce a favorizat înmulțirea acestor alge toxice.
”O hipersaturare a apei cu oxigen, potenţial şi cantităţi radical mai mari de hidrogen (…), o scădere a substanţelor biogene, descompunerea ţesuturilor biologice ale peştilor (…) ne-au condus spre concluzia că moartea peştilor a fost probabil provocată de impactul toxic al înmulţirii algelor”, a declarat Agnieszka Kolada de la Institutul polonez pentru protejarea mediului.
Este vorba de alga Prymnesium parvum sau ”alga aurie”, care până acum nu a fost depistată în Polonia, a precizat Agnieszka Kolada.
„Moartea peştilor nu a fost provocată nici de metale grele, nici de pesticide, nici de substanţe din categoria hidrocarburilor”, potrivit unui document comandat de Guvernul polonez ce a fost prezentat presei.