21:02 • ECONOMIE
Polonia este pe cale să interzică avorturile aproape în totalitate
Polonia, una din cele mai stricte țări din Europa în ceea ce privește întreruperile de sarcină, a decis joi că avortul din cauza defectelor fătului contravine constituţiei.
După ce verdictul tribunalului constituţional din Polonia va intra în vigoare avortul va mai fi permis doar în caz de viol, incest sau existenţa unei ameninţări la viaţa şi sănătatea mamei, conform Reuters și Agerpres.
Valorile conservatoare au jucat un rol tot mai mare în viaţa publică din Polonia după ce partidul naţionalist Lege şi justiţie (PiS) a venit la putere, în urmă cu cinci ani, promiţând apărarea caracterului tradiţional catolic al naţiunii.