Polonia relaxează restricțiile
Polonia va relaxa câteva dintre restricţii impuse de pandemie în 11 din cele 16 regiuni ale sale. Relaxarea va începe de luni şi se intenționează luarea altor măsuri de relaxare săptămâna viitoare, a anunţat ministrul Sănătăţii, Adam Niedzielski, potrivit dpa.
Numărul de noi infecţii este în scădere, însă situaţia variază între regiuni, a declarat Niedzielski într-o conferinţă de presă.
Începând de miercuri, numărul mediu de noi infecţii înregistrat în şapte zile a scăzut cu peste 20% comparativ cu săptămâna trecută. Totuşi, al treilea val rămâne vizibil în numărul mare de decese: încă 740 au fost raportate miercuri, numărul total de decese ajungând la 63.473, conform Agerpres.
În 11 regiuni mai puţin afectate, începând de luni, unii elevi cu vârsta cuprinsă între 7 şi 9 ani vor putea să revină în şcoli, care vor funcţiona în sistem hibrid. În plus, frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare se vor putea redeschide.
În cinci regiuni preponderent sudice şi vestice, toate actualele restricţii vor rămâne în vigoare. Aceasta înseamnă limite mai stricte pentru numărul de persoane permise în marile magazine şi în biserici, centre comerciale închise şi învăţământ la distanţă pentru toţi elevii.
O serie de restricţii rămân neschimbate la nivel naţional: hotelurile rămân închise până la 3 mai, în timp ce restaurantele pot să servească la terasă şi să livreze la domiciliu.
Miercurea viitoare, Polonia va prezenta un plan pentru redeschiderea unor părţi ale economiei, inclusiv hoteluri şi restaurante. De asemenea, guvernul va analiza posibilitatea ridicării obligativităţii de a purta mască în spaţiul exterior, a menţionat Niedzielski.