Polonia: Ungaria „nu este un oaspete binevenit” la ceremonia de preluare a președinției UE
Polonia a refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de preluare oficială a președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene. De asemenea, premierul ungar, Viktor Orban, nu a fost invitat la ceremonia de la Marele Teatru din Varşovia, a anunțat ministrul adjunct pentru Afaceri europene, Magdalena Sobkowiak-Czarnecka, potrivit Reuters.
Această decizie-șoc a Varșoviei vine după ce, luna trecută, Budapesta a acordat azil politic lui Marcin Romanowski, fost ministru adjunct polonez al Justiției, reținut pentru presupuse fapte de corupție. Marcin Romanowski a fost reținut în luna iulie anul trecut pentru utilizarea necorespunzătoare a fondurilor publice.
Romanowski a fost eliberat rapid, după ce preşedintele Adunării europene pentru drepturile omului a declarat că are imunitate în calitate de membru al acestui organism. Fostul ministru neagă acuzaţiile împotriva sa.
Inițial, atât ambasadorul maghiar la Varșovia, cât și premierul Viktor Orban au avut invitații de participare la aceste evenimente.
„Când am invitat oaspeţi la gala noastră, acum aproape o lună, am invitat întregul corp diplomatic”, a declarat vineri Sobkowiak-Czarnecka în comentarii televizate. „Dar după situaţia cu ministrul Romanowski, ministrul (afacerilor externe) Sikorski a decis că ambasadorul Ungariei nu este un oaspete binevenit în teatru astăzi”, a adăugat ea.
Premierul polonez Donald Tusk şi Antonio Costa, preşedintele Consiliului European, urmau să ţină discursuri la ceremonia de inaugurare a preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene, pe care fiecare stat membru o deţine prin rotaţie timp de şase luni.
Ungaria a deţinut preşedinţia în a doua jumătate a anului 2024.
Tusk l-a criticat pe Orban referitor la poziţia acestuia faţă de războiul din Ucraina şi politicile pe care Polonia le consideră pro-ruseşti.
Pe de altă parte, premierul Orban a declarat presei maghiare că guvernul lui Tusk îi consideră pe maghiari duşmani.