Poluarea aerului din orașele europene ucide

Publicat: 06 iul. 2023, 06:30, de Magda Marincovici, în Internațional , ? cititori
Poluarea aerului din orașele europene ucide
Poluare

Transporturile, activitățile domestice (în special folosirea de combustibili fosili) și agricultura sunt principalii factori responsabili pentru decesele legate de poluarea atmosferică în orașele europene, potrivit Barcelona Institute for Global Health, transmite Euronews.

Un recent studiu al Institute for Global Health a analizat principalii factori de poluare prezenți în atmosferă și a ajuns la concluzia că, de exemplu, particulele fine (PM 2,5) și activitățile de tip domestic contribuie cu peste 22% la mortalitatea înregistrată în 857 de orașe europene studiate. Apoi, urmează agricultura și industria.

În privința NO2, dioxidul de azot, generat în principal de combustibili fosili și de  transporturi sunt factori responsabili pentru aproape 50% din decese. Apoi, se plasează industria și sectorul energetic.

Activitățile domestice cele mai poluate sunt legate de încălzirea locuințelor cu gaz sau cărbune.

Industria este un factor poluant major în special în capitala Portugaliei. Lisabona este, împreună cu Amsterdam, unul dintre orașele care suferă cel mai mult din cauza traficului maritim, în special a celui de vase de croazieră. De asemenea, și din cauza  aviației, având aeroportul situat în interiorul orașului.