Polul forțelor de dreapta și proiectul Adibas. De ce încropeala lui Drulă nu va avea nicio șansă

Sunt cunoscute demersurile muribundului partid USR de a coagula, cumva, voturile persoanelor cu vederi de dreapta. Zi de zi sună telefoanele în același triunghi fără viitor: Drulă – Tomac – Ludovic Orban.

Bă băieți, ce facem? Hai, facem și noi partida aia de dreapta? Da, da’ fără UDMR, spune Tomac. Nu se poate bă, Eugene, răspunde Drulă, le-am promis, nu putem, cădem de neserioși. E greu, bre, Cătăline, zice și Orban, acuma că ați dat-o afară pe Lasconi, știi, eu sunt mai creștin, ce-o să zică lumea?

Și uite așa se poartă discuțiile zi de zi între trei politicieni fără niciun viitor, unul președintele unui partid care nu mai există (USR), altul care se încăpățânează să ducă înainte un proiect născut din imaginația lui Băsescu și decedat tot acolo (PMP), iar al treilea, un politician aproape senil, care nu înțelege că nu mai reprezintă nimic pentru foștii alegători PNL.

Pas de te mai înțelege cu oamenii ăștia. Sigur, ei sunt obligați să spere, nu pot renunța, ar fi chiar ciudat, dar, pe de altă parte, e la fel de ciudat că nu își dau seama cât de lipsit de orice atractivitate este proiectul lor pentru alegătorii de dreapta.

Între timp, Drulă se uită peste gard la ce face competiția: „PNL vrea să facă o copie, proiectul Adibas, faimoasa copie a unei sigle celebre”, dar proiectul liberalilor „nu va funcţiona”, spune el. Serios? Păi dacă e să vorbim de Adibas și alte făcături chinezești, struțocămila USR-PMP-Forța Dreptei e primul Adibas. Mă rog, Adibas ar fi bine, mă tem chiar că e copie după un Adibas făcut în garajul unde-și ține Barna trotinetele.

Zi după zi, după zi, încă din 2016 li se atrage atenția acestor oameni să înceteze să mai joace pe mâna lui Ghinea și Barna, dar nici gând să asculte. E suficient de altfel doar să-i auzi deschizând gura pe cei doi ca să înțelegi că nu mai ai nevoie de niciun USR sub bagheta lor niciodată, dar, na, unii oameni se mai și păcălesc. Drept dovadă, plecări grele, de te și întrebi dacă partidul ăsta mai are chiar și ăia 20.000 de membri pe care îi mai avea acum vreun an-doi. Greu de crezut.

Ultima plecare răsunătoare – nimeni alta decât Cosette Chichirău, care între timp a lansat la apă partidul Curaj pentru România. Numele nu foarte inspirat, să recunoaștem, dar – hei!, hai să vedem ce e bun până la urmă, faptul că mai avem o alternativă la USR și la inexistentul (în afară de europarlamentare) REPER. Deși faptul că mai există o alternativă e și bine și rău până la urmă, pentru că, na, se mai rup niște voturi pe zona de public pe care vrea Adibasul lui Drulă să concureze, dar, asta e, în definitiv. Nu e vina nimănui că de la Băsescu încoace nu mai există nicio figură care să coaguleze forțele de dreapta.

În fine. Mare ghinion pe dreapta românească să nu aibă alți reprezentanți. Dar altminteri, dacă întrebi lumea cu care vorbești în stânga-dreapta, fiecare vrea facă „ceva”. Evident, cu totul altceva decât există ca opțiuni în momentul ăsta pe piața politică.

Păi bine măi, oameni buni, dacă vreți să se facă, sau să faceți, sau să facem „ceva”, de ce nu facem, efectiv, acel ceva? De ce nu facem partidul ăla mișto și nou, pe care îl așteaptă toată lumea? Păi e simplu de ce, pentru că nu există o figură credibilă care să coaguleze acești votanți, nu puțini, de altfel. Au existat câteva speranțe la un moment dat, una dintre ele fiind Theodor Paleologu, doar că na, afișându-se cu Elena Udrea, răul fusese deja făcut. Oricât de strălucitor ar fi verbul acestui om, nu mai ai cum să ai vreo credibilitate după ce te-ai afișat cu Elena Udrea, lucru valabil, de exemplu, și pentru Cristian Diaconescu.

Și atunci? De unde să scoatem această figură credibilă? Nimeni nu știe. Dar până va apărea, dacă va apărea vreodată, lumea scrutează orizontul și, între timp, votează – sau nu – în scârbă, una dintre opțiunile care există la acest moment.

Iar una dintre ele va fi, așa cum se conturează, acest Adibas creat de Drulă cu Tomac și cu Orban, căruia nu știm ce nume i se va da, dar știm sigur că nu are nicio șansă. Pentru că nu poți, la modul real, să construiești ceva acolo unde există niște nulități precum Barna și Ghinea, nu poți să arunci în față oameni care nu spun nimănui nimic, cum e Tomac și lor nu poți să le alături – cu toată părerea de rău pentru trecutul său – oameni politici expirați precum Ludovic Orban. Pentru că din așa ceva, după cum se va vedea, nu are cum să iasă ceva bun. Sau poate cel mult să iasă o manea politică de dreapta, care e greu de crezut, însă, că îi va mulțumi pe votanții care caută o soluție pe bune. Sau, ca s-o spun altfel, încă patru ani pierduți în politică pentru dreapta, cu oameni care își imaginează că au ceva să le spună românilor. În realitate, însă, nimic nu poate fi mai departe de adevăr.