Pompierii din Botoșani au verificat bisericile și mănăstirile în care vor avea loc slujbe în noaptea de Înviere
Pompierii din Botoşani au verificat toate lăcaşurile de cult din judeţ, în care vor fi oficiate slujbe religioase în noaptea de Înviere, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Potrivit acestora, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU a trecut pragul bisericilor şi mănăstirilor şi a verificat respectarea condiţiilor de securitate la incendiu sau protecţie civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor, precum şi starea acestora.
De asemenea, a fost verificată existenţa rezervoarelor de apă pentru incendiu şi posibilităţile practice de folosire ale acestora, dar şi modul de amenajare a spaţiilor şi locurilor pentru arderea lumânărilor pe timpul slujbelor religioase.
„Verificate au fost şi sistemele de încălzire locală şi instalaţiile electrice în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii”, au transmis oficialii ISU Botoşani.
Preoţilor le-a fost recomandat să desfăşoare slujbele religioase în exteriorul bisericilor, iar, în situaţia în care acestea se organizează în interior, să limiteze accesul credincioşilor astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul de cult.
Totodată, în situaţia în care se permite accesul credincioşilor în interiorul în lăcaşurilor de cult, preoţilor li s-a solicitat să menţină fixate în poziţie deschisă uşile de acces sau evacuare în sau din biserică. De asemenea, pompierii au cerut îndepărtarea covoarelor şi mobilierului din zona centrală a bisericilor, care nu sunt fixate ferm de pardoseală, cu excepţia celor folosite de ierarhi în cadrul slujbelor religioase.
În cazul organizării slujbelor religioase în bisericile din lemn, pompierii susţin că nu se va permite aglomerarea credincioşilor în interior, deoarece aceste obiective sunt de dimensiuni mici şi prezintă risc de incendiu.
ISU a mai cerut efectuarea, prin grija factorilor de conducere de la biserici şi mănăstiri, a unui control riguros după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de iniţiere a unui incendiu.
În acelaşi timp, pompierii recomandă credincioşilor care participă la slujbele religioase să ţină lumânările aprinse la distanţă de haine, păr, mobilier, coroane sau alte obiecte de cult din materiale combustibile din interiorul biserici şi să evite deplasarea cu lumânările aprinse în autovehicule.