Pompierii români din Grecia, „atacați” de un fake news răspândit de o publicație elenă
Pompierii români din Grecia au fost parte a unui fake news răspândit de o publicație elenă, care a fost mai apoi distribuit pe rețelele sociale.
Potrivit publicației militaire.gr, șefului operațiunii, colonelul Florin Pop, ar fi afirmat că „focul putea fi stins într-o zi, dar parcă cineva nu a vrut”. După apariția acestei știri, colonelul i-a trimis o scrisoare deschisă ministrului adjunct și secretarului general pentru Protecția Civilă, Nikos Hardalias și, respectiv, Vassilis Papageorgiou, în care dezminte ca ar fi spus asa ceva, notează digi24.ro.
Totul este o „minciună uriașă”
Colonelul Florin Pop și-a exprimat regretul pentru mesajele eronate publicate de militaire.gr, pe 10 august, subliniind că totul este o „minciună uriașă” care afectează buna cooperare și eforturile comune în lichidarea incendiilor. Acesta precizează că în timpul interviurilor pe care le-a acordat a fost însoțit de cel puțin doi ofițeri operaționali care pot confirma că ceea ce a fost scris în presa greacă nu este adevărat.
„Eu și colegii mei nu am spus că focurile care s-au dezvoltat în locurile în care operam sub instrucțiunile liderului grec ar putea fi stinse într-o singură zi”, spune acesta în scrisoarea trimisă oficialilor eleni.