Ponta: ne batem joc de copii și de viitorul nostru cu școala asta on-line
Fostul premier a criticat dur faptul că o parte din școli, cum ar fi cele zonele cu incidență crescută de îmbolnăviri Covid 19, sunt închise. În opinia sa, ne batem joc direct de copii și, indirect, de viitorul nostru.
Întrebat, la conferința de presă în care a prezentat câteva măsuri propuse de ProRomânia Guvernului post 6 decembrie, cum apreciază școala on-line, ca fost prim ministru, s-a lansat într-o serie de critici la adresa guvernanților actuali.
„Nu doar ca fost premier dar și ca părinte, cred că închiderea școlilor e una dintre cele mai mari greșeli. Nu doar din motive sanitare, psihologice, economice, pentru părinții care trebuie să stea cu copii, dar cred că ne batem joc de copii cu școala asta on-line. Și ne batem joc de copii pe termen lung, deci ne batem joc de noi, de viitorul nostru”, a declarat Victor Ponta, în prezent președinte al ProRomânia.
Excepția acceptată
În opinia sa, școlile ar trebui redeschise, în condiții de maximă siguranță, cu o singură excepție.
„Există un focar la o școală anume? Pe aceea poți s-o închizi pentru o perioadă de timp. Guvernul nostru ba închide, ba deschide, în funcție de un singur lucru: se supără sau nu alegătorii pe 6 decembrie. Nu poți să iei măsuri serioase cu gândul doar la alegeri”, a mai spus Ponta.
În opinia sa vom avea parte de o carantinarea totală ațării, după alegerile parlamentare din 6 decembrie.
„Bănuiesc guvernul actual că ne va duce după 7 decembrie într-un lockdown, dar dacă tot ne duce într-un lockdown, ar trebui să ia măsurile mai repede”, a mai spus Ponta.