Populația lumii a ajuns la borna de 8 miliarde
Planeta noastră a atins, potrivit estimărilor, cifra de opt miliarde de locuitori, cei mai mulți trăind în Asia, transmite Euronews.
Recent, Organizația Națiunilor Unite susținea, că marți, 15 noiembrie, populația lumii va marca această ”piatră de hotar în dezvoltarea umană”, adică ajunge la 8 miliarde de locuitori.
Cea mai mare parte a oamenilor trăiesc în Asia, în Europa, circa 10% din populația lumii și în Africa, 17%.
În timp ce a fost nevoie de 12 ani pentru ca populația globală să crească de la 7 la 8 miliarde, va fi nevoie de aproximativ 15 ani – până în 2037 – pentru ca aceasta să ajungă la 9 miliarde, semn că ritmul general de creștere a populației globale încetinește, mai transmit specialiștii.
Cei 10%, cei mai bogați în privința averii nete, sunt responsabili pentru aproximativ 50% din emisiile de gaze cu efect de seră. Concret, este vorba despre 770 de milioane de oameni, spune Raya Muttarak, profesor specializat în probleme de mediu și demografie la Centrul Wittgenstein (Austria).
În schimb cei 50% cei mai săraci, care reprezintă aproximativ 4 miliarde de persoane, nu emit decât 12% din gazul cu efect de seră, mai subliniază acesta.
Potrivit estimărilor, lumea ar putea ajunge chiar la 12 miliarde de oameni, în perspectiva lui 2100.