Populația României, în scădere cu peste un milion de locuitori și mai bătrână, față de acum 10 ani
Populaţia rezidentă a României este de 19,05 milioane de persoane, ceea ce înseamnă că țara noastră a pierdut 1,1 milioane locuitori, raportat la recensământul precedent din 2011. Singurele județe unde au fost consemnate creșteri sunt Ilfov, Bistriţa-Năsăud şi Suceava, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).
Din cele 19,05 milioane de persoane, sexul feminin reprezintă 9,8 milioane persoane, adică 51,5%, conform primelor date provizorii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, runda 2021.
De asemenea, în mediul urban locuiesc 9,941 milioane de persoane, reprezentând 52,2% din totalul populaţiei.
INS mai arată că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din 2011 – RPL2011), în contextul în care a crescut ponderea populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).
Astfel, indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021), față de 101,8 (RPL2011).
Cu toate că numărul tinerilor (sub 15 ani) s-a redus cu 115.700 persoane, ponderea lor în total populaţie a crescut uşor la 16,1% (faţă de 15,9% la RPL2011). În același timp, ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie s-a mărit cu aproape jumătate de milion de persoane, respectiv cu 3,5 puncte procentuale (de la 16,1% la RPL2011 la 19,6% la RPL2021).
Raportul de dependenţă demografică a crescut în decurs de un deceniu de la 47 (RPL2011) la 55,5 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la RPL2021).
INS arată că faţă de populaţia ţintă estimată pentru momentul de referinţă al recensământului, respectiv 1 decembrie 2021, populaţia rezidentă provizorie este mai mare cu numai 30.000 persoane (respectiv cu numai 0,2% mai mult).
Număr mai mic de locuitori în 39 de județe
Față de recensământul precedent, România a pierdut 1,1 milioane locuitori. Din 42 de judeţe (inclusiv municipiul Bucureşti), 39 au consemnat o reducere a numărului de locuitori. Excepţiile sunt judeţul Ilfov care a câştigat 153.900 persoane, dar şi judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava care au în plus 9.800, respectiv 7.700 locuitori.
În valori relative, cele mai mari reduceri de populaţie sunt în judeţele Caraş-Severin (-16,6%, respectiv cu 49.000 persoane mai puţin) şi Teleorman (-14,9%, respectiv cu 56.600 persoane mai puţin). În valori absolute, cea mai mare pierdere de populaţie, de 166.400 persoane (-8,8%) a fost în municipiul Bucureşti, urmat de judeţele Prahova (-67.800, reprezentând 8,9 %) şi Dolj (-61.100, reprezentând 9,3%).
RPL2021 a fost al 13-lea recensământ din istorie şi primul din România organizat integral în format digital.