Porsche a anunțat că a reușit să producă benzină sintetică. Cum se obține
Porsche a anunțat că a reușit să producă benzină sintetică în rafinăria sa din Chile, iar pentru fabricare nu este necesar petrolul. Compania susține că prin această variantă s-ar putea reduce emisiile de CO2 cu peste 85%.
De asemenea, mașinile care funcționează pe bază de combustibil sintetic ar putea deveni mai sustenabile decât cele electrice, ale căror baterii dăunează mediului, potrivit gadgetreport.ro.
Cum se obține benzina sintetică
Benzina metanolică sintetică este produsă cu hidrogen verde, obţinut cu energie regenerabilă. Acest carburant arde la fel ca şi benzina din petrol, dar fără emisii de gaze cu efect de seră. Ar putea fi comercializat la nivel mondial prin reţeaua existentă de benzinării, iar posesorii de maşini Porsche nu ar trebui să-şi modifice motoarele. Carburanţi sintetici pot fi obţinuţi şi din cărbune, gaz metan sau biomasă prin diferite metode.
Siemens Energy construieşte în Chile, în colaborare cu Porsche, o nouă instalaţie industrială denumită Haru Oni, care se foloseşte de vântul puternic din sudul acestei țări. În aceeaşi regiune există deja cel mai mare parc eolian din America de Sud.