11:16 • POLITICĂ
Portugalia: Socialiștii obţin majoritatea absolută în legislativ. Extrema dreaptă, a treia forță politică
Premierul socialist Antonio Costa a câştigat alegerile legislative de duminică, asigurându-şi o majoritate absolută neaşteptată, relatează AFP. În sondajele de dinaintea scrutinului parlamentar anticipat, socialiştii erau la egalitate cu opoziţia de centru-dreapta.
Partidul premierului Costa a reuşit însă să îşi îmbunătăţească rezultatul obţinut în 2019 şi nu va mai depinde de foştii săi aliaţi din stânga radicală, care au provocat aceste alegeri anticipate respingând proiectul de buget pentru 2022.
Potrivit rezultatelor parţiale care acoperă toate circumscripţiile cu excepţia celor din străinătate, care aleg patru deputaţi, Partidul Socialist s-a clasat pe primul loc cu 41,7% din voturi şi cel puţin 117 locuri dintr-un total de 230. În 2019, partidul obţinuse 108 mandate, potrivit agerpres.ro. “O majoritate absolută nu înseamnă putere absolută, (…) este o responsabilitate sporită şi înseamnă să guvernăm cu şi pentru toţi portughezii”, a declarat premierul în faţa susţinătorilor săi.”Este victoria smereniei, încrederii şi pentru stabilitate”, a adăugat el.
Deşi spera să reuşească să creeze o surpriză, principala formaţiune de opoziţie, Partidul Social-Democrat al lui Rui Rio, s-a clasat pe locul al doilea, cu 29,3% din voturi.