Portul Constanța are accelerator de particule care emite raze X
Polițiștii din portul Constanța au primit un veritabil ajutor împotriva contrabandei, a traficului de droguri, de țigări sau a migrației ilegale. Ei au fost dotați cu un sistem modern de scanare a containerelor, denumit Cargoscan.
Viteza de verificare a scăzut astfel de la câteva ore la mai puțin de un minut. „Atenție, aceasta este o zonă cu radiații ionizante. Vă rugăm să părăsiți imediat zona. Pericol. Păstrați distanța!”, este afișat în zona de scanare a containerelor, potrivit Europa FM. Scanerul mobil este de fapt un accelerator de particule care emite raze X și are ca țintă TIR-urile și containerele cu marfă suspectă care ies din port.
Până acum a fost în perioada de probă, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu. “De la intrarea în dotarea Poliției Române, cargoscanerul a scanat 150 de containere și au fost ridicate mărfuri în valoare de 75.000 euro, contrafăcute”. Scanerul este instalat pe un autovehicul de transport, ce se poate amplasa in zonele de control și poate radiografia atât vehicule staționate cât și în mers. Se pot depista arme, droguri și persoane în interiorul containerului.
În anumite situații, scanarea poate fi efectuată și de la distanță, a explicat subcomisar Andrei Bratu pentru aceeași sursă. „Dacă există substanțe nucleare sau radioactive, avem un dispozitiv, o valiză Pelican, prin care putem să efectuăm scanarea de la distanță ca să nu fim în pericol”. Cargoscanul din portul Constanța este unic in România, costă 1,5 milioane de euro și a fost obținut printr-un proiect european.