Posibila retragere a trupelor americane din România și Polonia – originea ipotezei și scopurile acesteia

Ipoteza retragerii trupelor americane staționate în România și Polonia a apărut în spațiul public la începutul lunii aprilie 2025, ca urmare a unui raport exclusiv NBC News. Televiziunea americană a citat șase oficiali americani și europeni de rang înalt, care au dezvăluit că Departamentul Apărării al SUA analizează scenariul retragerii a până la 10.000 de militari din Europa de Est, în special din România și Polonia.

Care trupe anume

Acești militari fac parte din contingentul suplimentar de ~20.000 de soldați trimis în 2022, după invazia Rusiei în Ucraina, de către fosta administrație Biden, pentru întărirea flancului estic al NATO. Informația inițială a fost vehiculată încă din februarie 2025 ca zvon, însă acum a fost preluată de media mainstream, semnalând o posibilă intenție reală a Washingtonului.

Contextul politic de la Washington:

Ipoteza retragerii este strâns legată de schimbarea administrației americane. În ianuarie 2025, noul președinte al SUA (Donald Trump) a instalat o echipă de securitate națională care și-a exprimat deschis dorința de a reduce costurile militare în Europa și de a realoca resurse spre alte priorități strategice (precum Indo-Pacificul și securizarea graniței sudice a SUA).

Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat într-un discurs la Bruxelles în februarie 2025 că „realitățile strategice dure împiedică Statele Unite să se concentreze în primul rând pe securitatea Europei”, indicând că Washingtonul vrea să se concentreze mai mult pe China și alte amenințări. În această logică, scopul declarat al propunerii de retragere ar fi diminuarea cheltuielilor și încurajarea aliaților europeni să-și asume o parte mai mare din povara apărării proprii. Administrația Trump a transmis clar că dorește ca aliații să preia mai multă responsabilitate, permițând SUA să își concentreze forțele militare pe Asia și pe alte priorități.

Scopuri nedeclarate și speculații:

Analiști și diplomați au sugerat că, pe lângă rațiunile financiare, această mișcare ar putea avea și motive geopolitice ascunse. Un element important este situația războiului din Ucraina: se vehiculează ideea că președintele Trump ar încerca să negocieze un armistițiu cu Vladimir Putin, iar o reducere parțială a prezenței americane în Estul Europei ar putea fi folosită ca monedă de schimb în astfel de discuții.

Reamintim că Kremlinul solicitase de mult timp ca NATO să se retragă pe pozițiile din 1997, deci o asemenea concesie (chiar limitată) ar atinge un obiectiv strategic al Rusiei. NBC News notează că este de văzut dacă, în negocierile dintre Washington și Moscova, problema retragerii celor 10.000 de soldați a fost pusă pe masă.

Astfel, un scop nedeclarat al propagării acestei idei ar putea fi testarea reacțiilor internaționale – atât ale aliaților NATO, cât și ale Rusiei – înainte ca administrația de la Washington să ia o decizie finală. De asemenea, unii comentatori văd în această posibilă retragere o continuare a abordării „America First”, prin care SUA semnalează că nu va mai susține „cecuri în alb” pentru apărarea Europei, dorind ca statele europene să investească mai mult în propria securitate.

Este important de menționat că, potrivit Digi24, informațiile privind această retragere sunt încă la stadiul de “zvon” în momentul de față. Ele provin din surse neoficiale de la Washington, sugerând că ar putea fi vorba de discuții interne sau “balon de test” politic, mai degrabă decât de o decizie fermă. Originea exactă a zvonului pare a fi o scurgere de informații deliberată către presă, având în vedere că nicio notificare oficială nu a fost transmisă aliaților până acum (după cum vom vedea din reacțiile oficiale).

Reacțiile oficiale ale SUA, NATO, României și Poloniei

Anunțul privind posibila retragere a stârnit reacții imediate din partea autorităților din țările vizate, a NATO și a liderilor politici din SUA. În general, tonul oficial a fost fie de negare și precauție, fie de îngrijorare și dezaprobare față de o asemenea perspectivă.

Reacția Statelor Unite (administrație și Congres)

Oficial, Casa Albă și Pentagonul nu au anunțat public nicio decizie de reducere a trupelor din Europa, însă semnalele au fost contradictorii. La nivel oficial, purtătorii de cuvânt ai Pentagonului au subliniat că „structura militară este în curs de revizuire” și că nu s-a luat încă nicio decizie finală privind modificarea prezenței americane în Europa.

Katherine Thompson, care îndeplinește atribuțiile asistentului secretarului Apărării pentru securitate internațională, a declarat în fața Congresului că nicio hotărâre nu a fost luată și că se evaluează postura globală a forțelor SUA „în funcție de interesele declarate ale președintelui Trump”.

Cu alte cuvinte, scenariul retragerii de trupe este recunoscut ca fiind în discuție internă, dar oficialii americani evită să confirme vreo intenție concretă.

În paralel, Congresul SUA – inclusiv membri ai partidului Republican – a reacționat vehement împotriva oricărei reduceri a prezenței militare americane în Europa. La 8 aprilie 2025, în cadrul unei audieri în Comisia pentru Forțele Armate a Camerei Reprezentanților, congresmeni de top din ambele partide au contestat planurile administrației Trump.

Președintele Comisiei, Mike Rogers (R-Alabama), a subliniat direct către reprezentantul Pentagonului: „Trebuie să mențineți postura de suplimentare a forțelor pe care am avut-o în Europa de la începutul conflictului pornit de Rusia, pe viitorul previzibil”.

La rândul său, Adam Smith (democrat, fost președinte HASC) a avertizat că discuțiile despre reducerea forțelor americane în Europa subminează relația transatlantică care a făcut SUA mai puternice timp de 80 de ani.

Congresmenii au invocat și precedente îngrijorătoare:

S-a menționat că deja Armata SUA a început retragerea unor echipamente și personal de la un hub logistic din Polonia (aeroportul Rzeszów-Jasionka, esențial pentru livrarea de armament în Ucraina), că SUA au cedat recent conducerea Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei către alți aliați și chiar s-a luat în calcul renunțarea la poziția americană de comandant suprem al forțelor NATO (SACEUR) – idee pe care un congresman a numit-o „o idioție de neimaginat”.

Aceste ”retrageri pas cu pas” din implicarea în Europa au alarmat legislativul american. Senatori republicani influenți, precum Roger Wicker (președintele Comisiei de Apărare din Senat), au criticat „birocrații de nivel mediu din Pentagon” care ar împinge spre „o retragere periculoasă din Europa”, numind aceste viziuni „grav eronate și periculoase”.

De partea militară, liderii Pentagonului și ai NATO au exprimat rezerve.

Generalul Christopher Cavoli – comandantul forțelor americane în Europa și totodată SACEUR (Comandant Suprem Aliat în Europa) – a declarat în fața Congresului că el recomandă menținerea neschimbată a nivelului trupelor americane actuale din Europa.

Cavoli a precizat că, de când a început războiul din Ucraina, a revizuit periodic structura forțelor și „de fiecare dată am recomandat să menținem trupele suplimentare trimise; aș face aceeași recomandare și acum”. Generalul a avertizat că o reducere a efectivelor va crește timpul de răspuns la o eventuală agresiune rusă și a subliniat că, deși Rusia respectă toate armatele NATO, „ea se teme cel mai mult de puterea militară a Statelor Unite”. Aceeași idee a fost întărită și de experți civili precum Seth Jones (CSIS), care a declarat că Moscova ar interpreta o retragere a forțelor americane ca pe “o slăbire a descurajării”, ceea ce i-ar spori dorința de a se amesteca și mai mult în treburile Europei.

În concluzie, reacția din SUA a fost una de mesaje amestecate:

Administrația sugerează că își reevaluează prezența militară (fără decizie încă), însă politicienii și generalii americani transmit clar opoziția față de orice reducere care ar putea slăbi flancul estic. Chiar și unii aliați tradițional reticenți la angajamente externe au fost surprinși de amploarea ideii – dovadă că știrea NBC a fost percepută ca o potențială „șocare a aliaților”, determinând reacții rapide pentru a aplana temerile.

Reacția NATO și a aliaților europeni

NATO, ca organizație, nu a emis un comunicat oficial dedicat acestui subiect în primele zile după apariția informației, dat fiind că nu există o decizie formală a SUA. Totuși, poziția NATO se poate deduce din declarațiile oficialilor și reuniunile aliate. La nivel militar, după cum am menționat, comandantul suprem NATO (gen. Cavoli) pledează pentru menținerea trupelor americane pe flancul estic.

La nivel politic, aliații europeni și structurile NATO au căutat asigurări din partea Washingtonului că nu vor exista surprize strategice necoordonate. Potrivit unor informații Bloomberg, aliații europeni au făcut apel la SUA să nu reducă trupele fără consultare și să evite un „șoc” al retragerii neașteptate, insistând pe nevoia de unitate NATO în fața Rusiei (informație relatată pe 9 aprilie 2025).

Un indiciu al preocupării la vârful NATO…

… este și reacția din cadrul unei reuniuni a miniștrilor de Externe NATO de la finele lui martie sau început de aprilie. Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a dezvăluit că la ultima întâlnire a miniștrilor de Externe cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, partea americană a reafirmat că nu a luat nicio decizie de dezangajare pe flancul estic.

Cu acea ocazie, Washingtonul a reconfirmat angajamentul de a continua toate proiectele legate de NATO pe flancul estic, semn că Alianța a cerut clarificări, iar SUA au încercat să calmeze spiritele negând orice decizie concretă. Totodată, s-a subliniat că orice schimbare majoră de postură se va face în spiritul consultării aliate și al angajamentelor asumate prin Tratatul NATO.

Reprezentanții NATO au reamintit că, după invazia din 2022, NATO și-a întărit semnificativ prezența pe flancul estic. Sute de mii de militari aliați fac parte din forța de reacție a NATO extinsă la peste 300.000 de militari, iar prezența americană este o componentă-cheie a descurajării. Orice eventual pas înapoi al SUA ar fi compensat, teoretic, prin rotații ale altor aliați NATO, însă valoarea simbolică și strategică a trupelor americane este dificil de înlocuit.

De aceea, mesajul general dinspre NATO…

… a fost că descurajarea pe flancul estic rămâne fermă, iar până la notificări contrare, forțele SUA rămân pe pozițiile actuale. Chiar generalul Cavoli a declarat presei că planifică să mențină soldații “exact acolo unde sunt”, în contextul îngrijorărilor legate de posibile re-dislocări din Polonia și România.

De asemenea, oficiali NATO au respins speculațiile că SUA ar ceda poziția de SACEUR unui european, afirmând că „aliații europeni doresc conducerea americană” în continuare la comandamentul suprem – o reconfirmare a rolului esențial al SUA în Alianță.

Reacția oficială a României

În România, știrea unei posibile retrageri a trupelor americane a generat îngrijorare imediată la nivel guvernamental, dată fiind importanța prezenței SUA pentru securitatea națională. Autoritățile române au reacționat precaut, subliniind că nu există confirmări oficiale ale acestor informații și reafirmând soliditatea parteneriatului cu SUA.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis pe 8 aprilie un comunicat oficial, precizând că România nu a primit nicio informare oficială din partea SUA privind o eventuală retragere a trupelor americane. MApN a subliniat că parteneriatul strategic româno-american rămâne solid, iar acordurile bilaterale în domeniul apărării sunt respectate și ajustate în funcție de situația de securitate.

În absența unei notificări oficiale, „nu putem formula o poziție oficială ca răspuns la informații bazate pe surse de presă”, a arătat Ministerul, evidențiind astfel caracterul de speculație neconfirmată al știrilor.

De asemenea, MApN a reiterat că relațiile cu SUA se bazează pe transparență, consultare și bună credință, iar orice decizie majoră privind postura militară aliată se ia în spiritul cooperării în cadrul NATO.

Șeful statului (interimar) de la București, Ilie Bolojan, a avut la rândul său o reacție fermă. Bolojan a declarat că „nu există nicio discuție și nicio informație oficială” care să confirme retragerea trupelor americane din România. El a precizat că a discutat cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, cerându-i să comunice public poziția MApN pe subiect (lucru care s-a și întâmplat).

Președintele interimar a dezvăluit, cum am menționat, că la recenta reuniune NATO, secretarul de stat american Rubio a reafirmat angajamentul SUA față de proiectele NATO de pe flancul estic și că nu există niciun indiciu al unei decizii de retragere – în afara unor știri pe surse.

Bolojan a recunoscut că…

… în administrația americană se discută, într-adevăr, despre reduceri de cheltuieli și reorganizări ale forțelor armate, însă a subliniat că „asta nu înseamnă neapărat că aceste discuții privesc flancul estic”. El a subliniat importanța flancului estic al NATO – „cel mai important flanc al NATO în Europa în momentul de față” – recunoscută de toate documentele strategice, și a afirmat că respectarea angajamentelor NATO permite totuși anumite “reașezări” sau rotații care au loc oricum permanent.

România are oricum o prezență militară aliată prin rotație: ~1.700 de militari americani sunt staționați prin rotație în țară (circa 1.400 la baza Mihail Kogălniceanu, ~200 la Deveselu și restul la Câmpia Turzii), forțe care se înlocuiesc periodic. Această realitate a rotației face ca prezența să fie flexibilă, însă Bolojan a insistat că „nu există nicio chestiune care să indice o decizie a SUA de dezangajare de pe flancul estic”.

În spațiul politic intern…

… subiectul a fost dezbătut intens. La Digi24, reprezentanți ai principalelor curente politice au avut opinii variate, dar convergente în a sublinia nevoia menținerii angajamentelor de securitate.

De exemplu, Petrișor Peiu (senator AUR) a remarcat că „suntem deocamdată la stadiul de zvonuri” și a amintit că Statele Unite au de fapt un plan de dezvoltare a prezenței în România (atât logistic, cât și ca efective), sugerând că scenariul retragerii contravine tendinței de consolidare a bazei de la Câmpia Turzii și a altor capacități.

Radu Mihaiu (USR) a accentuat că, oricare ar fi decizia, NATO rămâne garantul principal al apărării României; dacă s-ar reduce prezența directă americană, tot ar exista militari aliați pe teren: „Militari NATO vor fi în continuare la bazele de la Cincu și Kogălniceanu… Prezența militarilor americani e simbolică, însă prezența NATO e mai puternică”.

Aceste reacții reflectă o linie comună în rândul partidelor pro-occidentale: de a minimaliza panica și de a reafirma încrederea în NATO, concomitent cu vigilența față de orice potențial risc de reducere a garanțiilor de securitate.

Reacția oficială a Poloniei

Și în Polonia vestea a stârnit îngrijorare, având în vedere că Polonia găzduiește cel mai mare număr de trupe americane din regiune (~10.000 militari). Autoritățile poloneze au reacționat prompt, negând că ar fi vorba de o retragere propriu-zisă și oferind detalii pentru a clarifica situația.

Imediat după apariția știrii NBC, Ministerul polonez al Apărării a transmis, inclusiv către publicația The Guardian, că mutarea unor trupe americane de la baza aeriană Rzeszów-Jasionka este o operațiune planificată anterior, rezultată din deciziile summitului NATO din 2024.

Cu alte cuvinte, Polonia prezintă schimbările ca pe o „relocare internă” convenită, nu ca pe o retragere unilaterală surpriză. Ministerul Apărării de la Varșovia a subliniat că „nu este vorba despre o reducere a numărului total de militari americani de pe teritoriul polonez, care rămâne de ~10.000”. Trupe care au operat la Jasionka (bază folosită intensiv pentru sprijinul Ucrainei) vor fi redistribuite în alte baze din Polonia, menținând astfel efectivele totale neschimbate.

Într-o conferință de presă, ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a explicat că „procesul de repoziționare a trupelor americane a început în decembrie (2024) și se desfășoară treptat”. El a detaliat că o parte din sarcinile militarilor americani de la Jasionka au fost preluate de aliați europeni: Germania și Norvegia au trimis sisteme de apărare aeriană în zonă, iar Norvegia, Suedia și Marea Britanie contribuie la misiuni de patrulare aeriană.

Astfel, NATO ca întreg suplinește anumite roluri logistice, permițând repoziționarea unei părți din personalul american. „Prezența mai largă a SUA în regiune rămâne neschimbată”, a afirmat ministrul, adăugând că trupele mutate din Jasionka „rămân în Polonia, doar că vor fi dislocate în alte baze”, iar sprijinul pentru Ucraina continuă fără întreruperi.

Mai mult, Kosiniak-Kamysz a sugerat că această relocare ar putea avea un impact pozitiv, deoarece trupele respective vor fi staționate permanent în Polonia (în alte baze), nu doar dislocate temporar pentru operațiuni logistice ca în trecut – „Acest lucru întărește prezența pe termen lung” a precizat el.

Demersul autorităților poloneze a fost clar de a asigura populația și aliații că nu se produce o abandonare americană. Ministrul Apărării a dezvăluit că secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, și alți oficiali de la Washington au reiterat considerarea Poloniei drept “aliat model” în NATO, evidențiind că Polonia are cel mai ridicat nivel al cheltuielilor de apărare (peste 4% din PIB) și investiții majore (contracte de ~60 de miliarde $ pentru armament). Acest statut de „aliat model” sugerează că Washingtonul apreciază efortul Poloniei și, probabil, nu își propune s-o vulnerabilizeze.

De altfel, premierul Poloniei, Donald Tusk, a intervenit public pentru a clarifica situația. Tusk a confirmat că *relocarea trupelor de la Jasionka a fost „consultată” cu SUA cu săptămâni în urmă și nu a reprezentat o surpriză pentru autoritățile poloneze. „Statele Unite și-au luat angajamentul de a menține trupele în Polonia. Nu vorbim despre o reducere a prezenței SUA în Polonia sau în Europa”, a declarat Tusk, adăugând că „vorbesc pe baza asigurărilor pe care le-am primit de la americani. Sper că ele se vor confirma.”.

Prin aceste afirmații, leadership-ul polonez neagă explicit posibilitatea unei retrageri nete de trupe americane și se bazează pe garanțiile informale primite din partea Washingtonului. Totuși, precizarea finală a lui Tusk (“sper că se vor confirma [asigurările]”) denotă și o oarecare prudență – Polonia își exprimă încrederea în promisiunile SUA, dar recunoaște implicit că situația trebuie monitorizată.

Pe scurt, reacția Poloniei a fost una de calmare a temerilor: guvernul a transformat narațiunea „retragerii” în una a reorganizării și optimizării prezenței americane, insistând că niciun soldat american nu va părăsi teritoriul polonez ci, în cel mai rău caz, se va muta dintr-un loc în altul. În paralel, polonezii au subliniat că ei înșiși și alți europeni își sporesc contribuțiile de apărare, pentru a demonstra că flancul estic rămâne puternic și cooperant. Această reacție este totodată un mesaj către populația poloneză (foarte pro-americană) că alianța cu SUA rămâne intactă, și un mesaj către Moscova că Polonia nu va fi descoperită.

Intenție reală sau doar scurgere și testare politică?

Având în vedere ansamblul reacțiilor de mai sus, se conturează ideea că nu avem de-a face (încă) cu o decizie oficială fermă, ci cu o ipoteză în evaluare internă, “scăpată” în presă. Așadar, se ridică întrebarea: intenționează cu adevărat SUA să retragă trupele sau asistăm la speculații/testări politice?

Toate semnalele oficiale sugerează că suntem în faza de tatonare. Ministerele Apărării din România și Polonia, la unison, spun că nu au primit nicio notificare oficială de la Washington despre vreo retragere.

Mai mult, reprezentanta Pentagonului (K. Thompson) a afirmat clar că „nu s-au luat decizii”, iar planificarea forțelor se face global, conform noilor priorități, semn că “reducerea din Europa” este doar una dintre opțiunile examinate. Dacă ar fi existat o intenție fermă și iminentă, am fi văzut probabil consultări mai discrete cu aliații înainte ca știrea să ajungă în media.

Faptul că informația a apărut printr-o scurgere către presă (NBC), citând surse anonime, indică mai degrabă o manevră de testare a reacțiilor sau o tentativă de a forța o anumită direcție în dezbaterea de la Washington.

Este posibil ca în interiorul administrației americane să existe tabere sau opinii divergente: un curent “America First” care împinge spre retragere și realocare de resurse, și un curent tradiționalist (militar și bipartizan) care se opune. Dezvăluirea în presă a planului servește, astfel, ca barometru.

Reacțiile imediate – alarmă la București și Varșovia, opoziție în Congres, îngrijorare în NATO – au arătat cât de sensibilă este această temă. Dacă scurgerea a fost intenționată de susținătorii planului, ea le-ar fi putut oferi ocazia să evalueze costul politic al implementării: după reacțiile vehemente, e posibil ca o decizie de retragere să fie reevaluată mai prudent sau amânată.

Alternativ, dacă scurgerea a venit de la oponenții planului, scopul a fost atins – s-a creat o mobilizare împotrivă, făcând mai dificil pentru Casa Albă să meargă înainte fără preț politic.

Din declarațiile oficialilor reiese clar că deocamdată subiectul este tratat la nivel de ipoteză. „Nu putem răspunde la informații pe surse”, a spus MApN, iar Bolojan a repetat „doar știri pe surse… nu există discuții oficiale”. Acest limbaj diplomatic sugerează că nici Bucureștiul, nici Varșovia nu cred 100% în iminența retragerii, dar nici nu pot ignora complet semnalul.

Un alt indiciu că poate fi vorba de “testare politică”: modul în care a fost formulată informația inițială. NBC News nu a spus că președintele a ordonat retragerea, ci că „oficiali din Departamentul Apărării analizează o propunere”. Asta lasă loc de întors dacă reacțiile sunt negative.

De asemenea, chiar sursele NBC au accentuat că numărul exact de trupe de retras e în discuție și că propunerea ar putea însemna „până la jumătate” din forțele trimise în 2022. Cu alte cuvinte, nimic nu e bătut în cuie – e o tatonare.

Nu în ultimul rând, acest context se înscrie într-un proces mai amplu de revizuire a posturii americane în lume, promis de Trump în campania electorală. Administrația de la Washington probabil evaluează unde poate reduce prezența militară (Orientul Mijlociu, Europa) pentru a muta atenția spre Pacific sau spre probleme interne. Flancul estic al NATO a intrat și el pe listă, dar reacțiile puternice din ultimele zile pot face diferența între un simplu plan pe hârtie și o decizie efectivă. Așa cum a remarcat un congressman american, „a retrage forțe acum ar fi un semn de slăbiciune” și ar transmite mesajul greșit Rusiei. Acest argument, repetat public, arată intenția clară a multor factori de decizie americani de a descuraja Casa Albă de la a continua pe această cale.

La momentul de față nu există o intenție confirmată oficial de retragere – ipoteza rămâne la nivelul speculațiilor informate sau al unei potențiale exerciții de testare a apelor.

Evoluțiile următoare (inclusiv eventuale consultări NATO sau decizii bugetare în Congres) vor clarifica dacă această idee va fi abandonată, calibrată (de exemplu, transformând retragerea în relocare locală, cum face Polonia) sau, dimpotrivă, pusă în aplicare treptat.

Implicațiile strategice ale unei retrageri pentru flancul estic și regiunea Mării Negre

Chiar dacă deocamdată ipoteza retragerii nu s-a materializat, simpla sa luare în calcul are efecte strategice – obligă aliații să evalueze consecințele și să planifice opțiuni. O eventuală reducere semnificativă a trupelor americane din România și Polonia ar avea implicații majore asupra apărării flancului estic al NATO și asupra securității în regiunea Mării Negre:

• Slăbirea descurajării și a capacității de reacție imediate: Prezența militară americană în Polonia și România are un puternic rol de descurajare a Rusiei. Dacă efectivele ar scădea drastic, Rusia ar putea percepe că determinarea NATO slăbește, ceea ce i-ar putea încuraja comportamentul agresiv. Generalul Cavoli a avertizat explicit că timpul de răspuns al NATO la o agresiune ar crește dacă numărul forțelor americane se reduce. De exemplu, în cazul unui scenariu de provocare militară rusă la Marea Baltică sau Marea Neagră, cu 10.000 de americani mai puțin în avanposturi, capacitatea de reacție imediată ar depinde mai mult de aliații europeni, care pot avea timpi de mobilizare mai lenți. Seth Jones (analist militar) a subliniat că rușii ar vedea o retragere ca pe „un semnal de slăbire a descurajării”, ceea ce le-ar crește dorința de a se amesteca în Europa. Practic, riscul de teste de forță din partea Rusiei ar putea crește, fie ele sub formă de exerciții militare la granițele NATO, fie sub formă de acțiuni hibride (amenințări, dezinformare, tensiuni locale) în statele vulnerabile.
• Gol de securitate pe flancul sud-estic și la Marea Neagră: România este principalul bastion NATO la Marea Neagră (alături de Turcia). După 2014, NATO a recunoscut Marea Neagră ca zonă de importanță strategică sporită, iar prezența SUA la baza Mihail Kogălniceanu și sistemul Aegis Ashore de la Deveselu reprezintă piloni de descurajare față de amenințarea rusă (inclusiv față de Capabilitățile militare ruse din Crimeea și Flota Rusă din Marea Neagră). O retragere a unei părți din trupele americane ar putea vulnerabiliza regiunea, dacă nu este compensată adecvat de alți aliați. De exemplu, România s-ar putea trezi cu mai puțini instructori, consilieri și unități americane care să participe la exerciții comune, ceea ce pe termen lung ar afecta interoperabilitatea și pregătirea forțelor locale. În plus, un angajament diminuat al SUA la Marea Neagră ar putea descuraja alte puteri NATO (precum Marea Britanie, Franța sau Turcia) de la a-și spori implicarea, lăsând un gol pe care Rusia l-ar putea exploata. În mod direct, securitatea transporturilor și infrastructurii critice (cablu submarin, porturi, coridoare energetice) din zona Mării Negre ar putea fi mai expusă coerciției ruse dacă umbra de protecție americană se reduce.
• Impact asupra sprijinului pentru Ucraina: Atât Polonia, cât și România au servit ca linii de aprovizionare și logistică vitale pentru Ucraina de la începutul invaziei ruse. Baza aeriană Rzeszów-Jasionka din Polonia a fost hub-ul principal pentru transferul de armament occidental către Ucraina. În România, portul Constanța, aeroporturile și rețelele rutiere/feroviare au fost folosite pentru tranzitul ajutoarelor către Ucraina, mai ales după ce Rusia a blocat porturile ucrainene la Marea Neagră. Prezența militară americană a garantat și securitatea acestor rute și a asigurat know-how logistic. O reducere a forțelor SUA ar putea însemna că Europa trebuie să preia integral această sarcină logistică. De altfel, s-a și anunțat că SUA au început să transfere responsabilitatea hub-ului din Polonia către aliați europeni (Germania, Norvegia etc.), iar Washingtonul s-a retras din rolul de lider al formatului Ramstein (Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei).

  Dacă trendul de “pas înapoi” continuă, ar putea rezulta într-o încetinire sau fragmentare a efortului de sprijin pentru Ucraina, într-un moment în care unitatea și eficiența acestuia sunt cruciale. Pe termen lung, o Ucraină neajutorată suficient ar putea pierde teren în fața Rusiei – ceea ce ar agrava și mai mult securitatea la Marea Neagră și flancul estic.

• Necesitatea compensării prin forțele europene: NATO ar trebui să compenseze o eventuală retragere americană prin sporirea prezenței altor aliați. Acest lucru este fezabil în parte – de pildă, Marea Britanie, Franța, Germania sau alții ar putea trimite mai multe trupe în rotație în România și Polonia, sau ar putea prelua unele misiuni (cum deja vedem: Germania/Norvegia trimit apărare AA în Polonia, Franța conduce grupul de luptă NATO în România etc.). De asemenea, Polonia însăși și-a mărit efectivele și capabilitățile de apărare (își propune o armată de 300.000 de militari și achiziționează masiv tancuri, avioane, sisteme Patriot). Însă, realist vorbind, niciun alt aliat nu are prezența globală și capabilitățile de proiecție ale SUA. Absența americană ar însemna că Europa trebuie să se descurce cu propriile forțe, care deși numeroase pe hârtie, nu au același nivel de integrare, mobilitate și sprijin logistic. Ar putea dura ani pentru ca europenii să ajungă să înlocuiască complet rolul disuasiv al celor 10.000 de americani cu propria prezență. În plus, țări ca Germania sau Franța pot fi reticente să staționeze pe termen lung trupe masive în Est, din motive politice interne și istorice. Astfel, s-ar putea crea un dezechilibru temporar de securitate până când compensarea devine efectivă.
• Moralul și încrederea aliaților estici: Dincolo de aspectele militare tangibile, contează și percepția strategică. O decizie americană de retragere ar putea fi interpretată în regiune drept un semnal de scădere a angajamentului SUA pentru securitatea est-europeană. Țări precum România, Polonia, statele baltice ar putea începe să se îndoiască de durabilitatea “umbrelei” americane, ceea ce le-ar putea determina să ia măsuri pe cont propriu: creșterea și mai mare a cheltuielilor de apărare (deja ridicate), accelerarea achiziției de armament modern, formarea de alianțe regionale mai strânse (de ex. Inițiativa celor Trei Mări, sau cooperare extinsă cu Marea Britanie). S-ar putea amplifica discuții precum: „ar trebui România să insiste pentru prezență militară sporită din partea Franței/Britaniei ca substitut?” sau „Polonia ar trebui să își dezvolte capacitate nucleară de descurajare?” – teme care până acum erau secundare datorită încrederii în angajamentul american. Așadar, coerența NATO ar putea suferi dacă aliații estici încep să-și facă planuri de contingență separat de SUA.
• Securitatea extinsă în regiunea Mării Negre: O prezență militară americană diminuată ar putea avea repercusiuni și în țările partenere din regiune, cum ar fi Republica Moldova, Georgia sau chiar Turcia. Moldova, de exemplu, se bazează pe sprijinul politic și economic occidental pentru a rezista presiunilor ruse – dacă Rusia percepe un vid de putere occidental în zonă, ar putea crește ingerința (așa cum a încercat deja prin șantaj energetic și dezinformare). Pentru Georgia, perspectivele de a mai vedea vreodată o extensie a securității NATO spre Caucaz devin și mai slabe dacă NATO însăși se retrage spre vest. Iar Turcia, aliat NATO dar cu relație complicată cu SUA și UE, ar putea interpreta retragerea americană ca pe o oportunitate de a-și spori propria influență regională (de ex. în Caucaz, Asia Centrală) făcând echilibristică între Rusia și Occident. Astfel, ecosistemul strategic al Mării Negre devine mai imprevizibil în absența unui angajament clar al Washingtonului.

Pe total, implicațiile strategice ale unei retrageri americane din România și Polonia ar fi profund negative pentru postura de securitate a NATO în Est. Orice vid de putere ar fi resimțit acut, iar beneficiarii indirecți ar fi adversarii Alianței. Desigur, unele efecte pot fi atenuate prin reacția compensatorie a NATO (așa cum Polonia s-a mișcat rapid să transforme retragerea într-o relocare fără pierderi nete). Însă, după cum au remarcat oficialii americani, momentul este cel mai nepotrivit posibil pentru a retrage forțe de pe flancul estic: Rusia rămâne o amenințare actuală și în creștere, deci „acesta este momentul să descurajăm Rusia, nu să facem pași înapoi”. O reducere acum ar slăbi levierul occidental asupra Moscovei, exact când e nevoie de maximă unitate pentru a obține pacea în Ucraina în condiții favorabile Occidentului.

Cui folosește retragerea? Federației Ruse și ale lui Vladimir Putin

Principalul beneficiar potențial al retragerii trupelor americane din România și Polonia ar fi, fără îndoială, Federația Rusă și regimul Vladimir Putin. Orice diminuare a prezenței militare americane în apropierea granițelor sale este percepută la Moscova ca o victorie strategică și ca o oportunitate de a-și extinde influența.

1. În primul rând, o astfel de decizie ar realiza parțial obiectivele declarate ale Kremlinului. În ultimii ani, Putin a cerut insistent retragerea infrastructurii NATO la granițele din 1997, înaintea extinderii în fostul bloc comunist. Chiar înainte de invadarea Ucrainei (decembrie 2021), Moscova a înaintat NATO un ultimatum cerând practic îndepărtarea trupelor străine din România, Polonia, statele baltice etc. NATO a refuzat aceste cereri, considerându-le inacceptabile. Dacă însă, în 2025, Statele Unite ar decide din proprie inițiativă să-și reducă efectivele în Est, Putin ar putea pretinde că presiunea sa a dat roade, măcar parțial. Propaganda rusă ar folosi imediat această narativă: „Iată că americanii fug, NATO se dezbină, Rusia și-a impus voința”. Chiar dacă retragerea nu ar fi totală, Kremlinul ar clama-o ca pe un succes geopolitic, atât extern (pentru a semăna neîncredere între aliați), cât și intern (pentru a demonstra publicului rus că Rusia „împinge înapoi” NATO).

2. În al doilea rând, o reducere a trupelor americane ar diminua presiunea militară percepută de Rusia pe flancul său vestic, oferindu-i lui Putin mai mult spațiu de manevră. Prezența americană în Polonia și România înseamnă că Rusia are forțe NATO substanțiale la granița de vest și sud-vest, trebuind să țină cont de ele în planificarea sa militară. Dacă o parte din aceste forțe dispar, Rusia ar putea realoca trupe de pe frontul european în alte direcții (de exemplu mai multe unități către frontul din Ucraina, sau către Caucaz/Central Asia), știind că amenințarea imediată din Polonia/România scade. De asemenea, Rusia s-ar putea simți mai liberă să intimideze state din fostul spațiu sovietic: de exemplu, ar putea concentra și mai multe forțe în Belarus fără teama unei reacții NATO ferme, sau și-ar putea permite să fie mai agresivă în Marea Neagră (unde deja desfășoară acțiuni riscante împotriva dronelor și navelor occidentale). Cu mai puțini soldați americani de descurajare, calculul de risc al Kremlinului se modifică în favoarea sa.

3. În al treilea rând, coerența alianței occidentale ar putea fi afectată, ceea ce din nou servește intereselor lui Putin. Retragerea americană riscă să genereze frustrări și tensiuni în NATO: țările de pe flancul estic s-ar simți neglijate, cele din vest (care oricum sunt uneori acuzate de lipsă de contribuție) ar fi împinse să facă eforturi suplimentare, iar divergențele de viziune între SUA și Europa ar putea ieși la suprafață. Rusia mizează pe dezbinarea NATO – a fost mereu una din țintele sale strategice. Un pas unilateral al Washingtonului ar putea alimenta narațiunea rusească că “NATO nu este unit, americanii nu sunt de încredere, fiecare țară trebuie să își vadă interesul separat”. De exemplu, dacă Polonia și țările baltice se simt abandonate, ar putea deveni mai vocale împotriva oricăror negocieri cu Rusia, în timp ce țări din Europa de Vest ar putea fi tentate să “împace” Rusia pentru stabilitate. Orice fisură astfel creată este oportună pentru Kremlin să o exploateze diplomatic. Vladimir Putin ar jubila în fața imaginilor cu convoaie de trupe americane părăsind bazele din Est, considerând asta o dovadă că unitatea Occidentului slăbește și că Rusia a reușit să intimideze SUA.

4. În al patrulea rând, o retragere americană ar putea avea consecințe psihologice și politice benefice pentru regimul Putin. Intern, Putin ar putea spune poporului rus că strategia sa dură dă rezultate: “Ne-am opus NATO în Ucraina și uite că americanii bat în retragere în Europa de Est”. Asta l-ar ajuta să justifice costurile enorme ale războiului și ale confruntării cu Occidentul, prezentând un “câștig” palpabil. Extern, țări nealiniate sau tradițional prietenoase cu Rusia (China, Iran, etc.) ar vedea asta ca pe un semn că influența americană globală intră în declin, consolidând alianțe alternative anti-occidentale.

Chiar și în Europa, forțele populiste sau eurosceptice (care adesea cochetează cu o retorică pro-Moscova) ar putea folosi momentul: de pildă, ar argumenta că “vedeți, americanii oricum pleacă, mai bine să avem relații bune cu Rusia”.

În România și Polonia astfel de curente sunt marginale, dar în țări ca Ungaria, Bulgaria, sau Italia/Franța (unde există partide populiste puternice) ar putea câștiga teren discursul că dependența de SUA e riscantă și că e nevoie de “o abordare europeană autonomă care să includă și dialog cu Rusia”. Toate acestea converg către interesul strategic al lui Putin de a eroda solidaritatea pro-NATO în Europa.

Un târg misterios?

Nu în ultimul rând, dacă scopul ascuns al posibilei retrageri este un târg cu Putin (legat de Ucraina, de exemplu), atunci Rusia ar obține concesii concrete fără a ceda nimic ireversibil. Într-un scenariu ipotetic, Trump ar putea oferi retragerea parțială a trupelor în schimbul unui armistițiu temporar în Ucraina.

Putin ar putea accepta, obținând astfel relief pe front și “cadoul” retragerii americane, dar un armistițiu nu înseamnă pace definitivă – Rusia ar putea oricând să reia agresiunea mai târziu, de pe poziții îmbunătățite (fără militari americani aproape și cu Ucraina extenuată).

Aliații estici privesc cu mare scepticism orice asemenea troc, deoarece istoric concesiile teritoriale sau militare către Putin i-au alimentat apetitul, nu l-au potolit. Tocmai de aceea, s-a și atras atenția că a reduce prezența acum „i-ar slăbi pârghiile Occidentului în fața lui Putin”. Președintele rus ar interpreta gestul ca pe o slăbiciune și ar continua să apese, știind că presiunea funcționează.

And the winner is:

Vladimir Putin și Rusia ar avea de câștigat semnificativ dintr-o retragere a trupelor americane de pe flancul estic. Ar fi atât un câștig simbolic și politic (împărțirea Occidentului, validarea retoricii Kremlinului), cât și un câștig militar-strategic (eliberarea de presiunea NATO în vest, posibilitatea de a-și concentra forțele în alte zone). Această perspectivă explică de ce reacțiile aliaților la zvonurile retragerii au inclus imediat referiri la Rusia: s-a spus explicit că un asemenea pas l-ar încuraja pe Putin și i-ar da impresia că SUA își abandonează aliații de lungă durată. Or, evitarea unui asemenea mesaj este esențială pentru a menține echilibrul de descurajare.

Din acest motiv, și la Washington există conștientizarea că “timpul nu lucrează în favoarea noastră dacă ne retragem”, după cum a afirmat un congresman – “Acum e momentul să-l descurajăm pe Putin, retragerea ar fi o greșeală gravă”.

Practic, cea mai fericită de această idee este Moscova, ceea ce, paradoxal, ar putea să și descurajeze Washingtonul să o implementeze (nimeni nu dorește să fie perceput ca făcând un cadou gratuit adversarului strategic).

Concluzii și evoluții de urmărit

Ipoteza retragerii trupelor americane din România și Polonia a trecut, în doar câteva zile, de la stadiul de zvon la subiect de dezbatere oficială și îngrijorare aliată. Originea sa – un articol NBC News bazat pe surse anonime – indică faptul că este vorba despre o discuție internă în SUA, probabil parte din noua orientare strategică a administrației Trump de a reduce angajamentele externe costisitoare.

Scopurile declarate ale acestei posibile retrageri ar fi reducerile de costuri și reorientarea către amenințarea chineză, precum și un impuls dat europenilor să “se descurce” mai mult pe cont propriu.

Pe de altă parte, scopurile nedeclarate pot include o ofertă în negocierile cu Rusia pentru un armistițiu în Ucraina, dar și o testare a reacției aliaților față de o recalibrare majoră a posturii SUA.

Reacțiile oficiale…

… au fost rapide și aproape unanim negative: România și Polonia au negat primirea oricărei notificări și au reafirmat încrederea în parteneriatul strategic cu SUA, totodată căutând asigurări de la Washington că angajamentele rămân valabile.

NATO – prin reprezentanții săi militari și prin vocile statelor membre – a transmis că descurajarea pe flancul estic trebuie menținută, că prezența americană este crucială și că nicio decizie nu va fi luată fără consultare aliată.

Statele Unite se află, aparent, într-un dialog intern contradictoriu:

Administrația studiază opțiunea, însă Congresul și liderii militari exercită presiune pentru a o bloca, evidențiind riscurile enorme pe care le-ar aduce o retragere pripită.

De altfel, reacția dură a parlamentarilor americani din ambele partide – unii acuzând ideea ca fiind „idioată” sau „o greșeală gravă” – constituie ea însăși un semnal politic puternic către Casa Albă să nu submineze stabilitatea NATO.

Până în prezent, totul indică faptul că intenția nu este confirmată oficial și că ne aflăm într-un scenariu de „wait and see”. România nu a fost informată și deci nu tratează subiectul drept certitudine; Polonia neagă că ar exista vreo reducere de efective, vorbind doar de rearanjări planificate.

Ceea ce era necesar – și s-a realizat – a fost ca aliații din Est să obțină reasigurări de la Washington. Declarațiile lui Marco Rubio către NATO și ale lui Pete Hegseth către Polonia, menționate mai sus, par să fie astfel de reasigurări: „nu s-a luat nicio decizie de dezangajare… SUA consideră Polonia un aliat model și își mențin angajamentele”. Rămâne de văzut dacă aceste cuvinte se vor reflecta și în fapte, adică în menținerea nivelului actual de forțe pe termen mediu.

Implicațiile strategice…

… ale unei eventuale retrageri sunt unanim apreciate ca fiind negative pentru securitatea flancului estic și a Europei. Ar fi afectată descurajarea militară a Rusiei (un risc de slăbire a poziției NATO exact când Rusia este agresivă), ar fi complicat sprijinul pentru Ucraina (dând poate Moscovei un avantaj) și ar pune țări ca România și Polonia în situația de a-și căuta compensări de securitate.

Este relevant că, în reacțiile oficiale, multe au făcut referire directă la Rusia/Putin: „ar îmboldi Rusia”, „ar slăbi levierul asupra lui Putin” etc., ceea ce arată conștientizarea faptului că singurul câștigător clar al retragerii ar fi Putin.

Federația Rusă ar obține o victorie strategică: parțial i s-ar îndeplini dorința de retragere a NATO din Est, iar disensiunile din tabăra occidentală i-ar permite să exploateze oportunități.

Detalii, calcule, supoziții

În toată această discuție, se pot remarca și câteva nuanțe suplimentare demne de menționat:

• Cronologia și dimensiunea retragerii: Sursele indică cifra de 10.000 de militari, ceea ce corespunde aproximativ cu jumătate din contingentul trimis de SUA suplimentar după februarie 2022. Acești 10.000 ar proveni în mare parte din Polonia și România, care au primit cei mai mulți întăriri în 2022. Nu s-a menționat explicit o retragere din țările baltice sau altele, semn că accentul este pe cele două țări mari de pe flancul sudic și central-est european. Temporizarea ar putea fi treptată – nu s-ar retrage toți odată, ci prin neînnoirea unor rotații, de exemplu. Dacă decizia ar fi luată, e posibil ca în câteva luni (pe parcursul lui 2025) să se reducă treptat efectivele. Asta oferă totuși timp NATO să reacționeze și să suplinească golurile.
• Dimensiunea politică internă (în România și Polonia): Atât în România, cât și în Polonia, subiectul are rezonanță publică puternică. În România, 2024-2025 sunt ani de alegeri (prezidențiale în 2024, parlamentare în 2024/2025), iar tema securității naționale și a parteneriatului cu SUA e adesea dezbătută politic. Faptul că Digi24 a adus în discuție subiectul cu reprezentanți ai candidaților prezidențiali arată că poziționarea față de SUA/NATO e un subiect pe agenda electorală. De exemplu, susținătorii candidaților au discutat despre alternative de securitate și viitorul parteneriatului strategic la acea emisiune. Este de așteptat ca niciun lider politic mainstream să nu susțină retragerea; dimpotrivă, toți se vor declara pentru menținerea sau sporirea prezenței aliate. Totuși, formațiuni naționaliste sau populiste (precum AUR în România) ar putea folosi subiectul pentru a argumenta fie necesitatea ca România să fie mai autonomă în apărare, fie pentru a critica eventual guvernul că nu a știut să “convingă” SUA să rămână. Până acum, chiar și AUR (prin vocea lui Peiu) a adoptat o poziție moderată, subliniind că retragerea e neconfirmată și că România trebuie oricum să își consolideze securitatea, ceea ce arată că nu există un curent anti-american semnificativ în reacția publică.

  În Polonia, și acolo 2023 a adus schimbări politice (venirea la putere a unei coaliții condusă de Donald Tusk). Noul guvern polonez, pro-UE, a ținut să demonstreze că relația cu SUA rămâne excelentă, punând accent pe asigurările primite de la Washington. Politic, în Polonia nu există practic voci mainstream care să dorească reducerea prezenței SUA – consensul este că americanii sunt garanția supremă a securității. Astfel, orice retragere efectivă ar fi nepopulară și ar pune guvernul în dificultate, ceea ce explică de ce oficialii polonezi au fost extrem de activi în a contracara narativ “retragere” cu narativ “relocare planificată”.

• Mass-media globală și percepții: Subiectul a făcut rapid înconjurul presei internaționale. Pe lângă NBC, agenția Reuters a preluat prompt știrea, amplificând-o către un public mai larg. Publicații din Europa (ex: Bloomberg, Guardian) au analizat implicațiile, iar în țările din Est (Ucraina, statele baltice) vestea a generat preocupare. De exemplu, presa ucraineană (Kyiv Post) a titrat că „Trump’s Pentagon ia în considerare reducerea trupelor, mișcare care ar putea îmboldi Rusia”. De asemenea, în presa rusă, relatarea NBC a fost puternic mediatizată: Izvestia, de pildă, a redat știrea sub titlul „Presa a relatat despre intenția SUA de a retrage 10.000 de militari din Estul Europei”, evidențiind faptul că administrația Trump vrea ca europenii să își asume mai mult din propria apărare. În același articol, rușii menționau și un alt reportaj NBC (din 19 martie) privind posibila renunțare a SUA la comanda forțelor NATO, toate încadrate sub ideea unei fracturi transatlantice. Clar, propaganda rusă speculează aceste subiecte pentru a sugera un „North Atlantic Misalliance” (cum titra Izvestia), deci există și o bătălie a percepțiilor pe acest subiect. Din fericire pentru aliați, reacțiile prompte de negare din partea României și Poloniei și mesajele de unitate din NATO au mai contracarat potențialul propagandistic.

În final, rămâne de văzut dacă această “ipoteză vehiculată” se va concretiza sau nu. Următoarele repere importante ar putea fi: Summitul NATO (dacă are loc vreo reuniune în 2025, unde aliații cu siguranță vor aborda tema în spatele ușilor închise), dezbaterea bugetului apărării SUA în Congres (unde s-ar putea introduce prevederi care blochează folosirea fondurilor pentru retrageri, similar cu ce s-a făcut în trecut când Trump voia retrageri din Germania), precum și evoluția războiului din Ucraina.

Dacă, de exemplu, se ajunge la un acord de încetare a focului în Ucraina, presiunile interne în SUA de a “aduce trupele acasă” ar putea crește, deci contextul conflictului va influența deciziile. România și Polonia vor trebui, probabil, să continue lobby-ul diplomatic intens la Washington pentru a sublinia importanța menținerii trupelor. Deja faptul că lideri ca Bolojan au discutat direct cu oficiali americani (Rubio) arată proactivitate. Este posibil și ca aliații europeni din Vest (Franța, Germania, Marea Britanie) să intervină pe lângă SUA, argumentând că orice reducere pe flancul estic trebuie discutată în comun și eventual integrată într-un plan general NATO, nu făcută ad-hoc.

Până la clarificarea finală…

… situația rămâne fluidă. Cert este că ipoteza retragerii a servit drept exercițiu de alarmă pentru flancul estic – atât România, cât și Polonia (și ceilalți aliați regionali) și-au verificat planurile de rezervă și au reiterat importanța coeziunii NATO. Mesajul transmis către Washington a fost ferm: „acum nu e momentul să plecați; avem nevoie unii de alții pe flancul estic”.

Rămâne de văzut dacă acest mesaj va prevala în deciziile finale ale administrației americane. În cuvintele premierului polonez Tusk, aliații est-europeni „vorbesc pe baza asigurărilor primite de la americani” și speră că acestea se vor confirma.

Comunitatea strategică a Europei de Est privește deci cu prudență și speranță către Washington, conștientă că de hotărârile luate acolo în lunile următoare depinde, în mare măsură, securitatea întregii regiuni.