Post Scriptum: Zelenski în România. Mai e mult până departe.

Ne-a vizitat domnul Volodimir Zelenski, președintele-star al Ucrainei. Star spunem, fiindcă atrage toate privirile oriunde călătorește, oriunde apare, oriunde cuvântă. E explicabil, domnul Zelenski este șeful unui stat-victimă. Și e normal, omul Zelenski a dovedit că este un excelent comunicator, are șarmul indiscret al francheții, e mereu convingător. Nu știm prea multe despre cariera sa de actor, dar în rolul de președinte, este perfect distribuit.

Piesa în care joacă domnul Zelenski este, deocamdată, o tragedie. O știm, o urmărim zilnic cu sufletul la gură, suspinăm, oftăm cu ochii în lacrimi și aplaudăm când acțiunea ne lasă să întrevedem finalul dorit. Noi, publicul, facem deja parte din desfășurarea tragediei, nu locuim într-un spațiu convențional de vizionare, ci urmărim pe scenă mersul acțiunii. (Ca în extraordinarele montării de tragedie clasică ale lui Andrei Șerban de la începutul anilor 90).

România, vecin și aliat, a trecut peste ce ar avea de reproșat

 În tragedia invadării Ucrainei de către Rusia ne aflăm în actul patru, imediat după climax-ul declanșării contraofensivei protagonistului, aliații confirmă sprijinul promis, lupta acestuia cu forța superioară începe să dea rezultate. Va fi un act lung, totuși, așa e și la teatru. Va mai dura, zeul Putin e rezilient. Zmeul, pardon. Ca orice zmeu, învârte arginții cu lopata și are buzduganul încă destul de mărișor.

În acest act al patrulea, președintele Ucrainei a vizitat România. România este un aliat, poate nu unul de primă forță, dar unul esențial în acest moment. România este un vecin care, în momentele foarte dificile ale izbucnirii acestui război a trecut peste mult din ce ar avea de reproșat vecinului de la nord. S-a dovedit a fi un prieten inimos, valul de simpatie față de soarta ucrainenilor a trecut dincolo de pozițiile și declarațiile oficiale. În timp, sprijinul față de cauza ucraineană a căpătat statutul de alianță, nu numai la nivel declarativ. Am trimis 15 pachete de muniție standard Varșovia către echipamentele ucrainene moștenite de la fosta URSS. România va antrena piloți ucraineni pe aparatele F-16 care urmează să vină, România oferă culoare pe Dunăre și pe mare pentru cerealele Ucrainei și, iată, a devenit – din punct de vedere militar – o țintă (nedeclarată oficial) ale unor acte de provocare care, de voie, de nevoie, au provocat apariția unor politici publice de protecție față de inamicul virtual.

Neutralizarea poftelor teritoriale rusești

În decursul acestei vizite cu calendar de protocol foarte restrâns, domnul Zelenski  s-a întrevăzut cu domnul Johannis, președintele nostru. Au discutat chestiuni arzătoare. Noi puncte de trecere a frontierei comune. Securitatea în zona Mării Negre în condițiile blocadei navale rusești. Sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. S-a discutat și despre situația minorităților naționale. La acest din urmă punct îndrăznim să presupunem că nu s-a mers prea departe. Deocamdată.          Președintele Johannis a apăsat adânc pe ideea că, dincolo de misiunile punctuale ale obiectivului principal – câștigarea războiului de către ucraineni, România are datoria și responsabilitatea de a proiecta pe termen lung relația cu Ucraina. Asta înseamnă că vom reveni sigur la problema minorităților și, mai ales, că așteptăm și noi o felie din tortul refacerii și reconstrucției Ucrainei. A fost o vizită fără dedesubturi. Avem un obiectiv major comun: neutralizarea poftelor teritoriale rusești. S-a semnat o Declarație Comună care stabilește cadrul ridicării relației româno-ucrainene la nivelul de Parteneriat Strategic. O proiecție de bun augur. Dar mai e mult până departe.

Nu te bagi, nu ți se bagă

 Domnul Zelenski ar fi trebuit să rostească un discurs în fața parlamentarilor români. A suspendat, fără explicații, acest punct al vizitei. Am descifrat rapid sensul acestei eschive, președintele Ucrainei a evitat înțelept numerele de circ pe care le pregătise G.S.A.A.I.Î.P.R. Acronimul se traduce prin Grupul Saltimbancilor Agitați Ajunși Inexplicabil În Parlamentul României. E greu de ținut minte. Ca și cei care îl compun.

Vizita domnului Zelenski și mediatizarea acesteia ne-a confirmat determinarea cu care acest șef de stat își face datoria față de țara sa. Se teme pentru viața sa și a familiei sale. Se teme că Trump se va reinstala în Biroul Oval și-l va transforma în Biroul Pătrat. Se teme că interesul internațional față de cauza țării sale este în declin. Se teme că polul de conflict reactivat în Israel va deturna o bună parte din sprijinul financiar și militar destinat războiului său cu Zmeul. Se teme pentru că e om. Dar ce om extraordinar!

De cealaltă parte, am văzut din nou ceea ce se vede de mult. Un președinte de doi metri, aspectuos și flasc, vestimentat impecabil dar gata să ațipească la desene animate. Ca și politica externă a României, reprezentare perfectă a expresiei nu te bagi, nu ți se bagă. Iar despre peluza plină de cotcodaci cu plicul rusesc în buzunar… nici nu vreau să mă gândesc unde ar fi fost acești mari patrioți dacă Rusia ar fi atacat România.